În primele două luni din acest an, mii de nemțeni și-au găsit de lucru

*La nivel național, cu 2.101 de persoane încadrate prin măsuri active, Agenția de Șomaj Neamț se află pe locul 4
Nici în acest an, nemțenii nu și-au pierdut „apetitul” căutării de locuri de muncă, fapt confirmat de statistica oferită pentru primele două luni din acest an de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, unde cu 2.101 de persoane încadrate, județul Neamț se află pe locul 4, după Timiș, București și Suceava.
La aceeși dată, la nivel național, ca urmare a implementării Programului de Ocupare a Forţei de Muncă au fost angajate 42.532 de persoane. Din acestea, 14.329 au peste 45 de ani, 11.464 vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 9.941 între 25 și 35 de ani, iar 6.798 tineri sub 25 de ani. Similar lunilor precedente, cele mai multe persoane care și-au găsit de lucru sunt de sex masculin, respectiv 23.808. În funcţie de rezidenţă, o bună parte din cei încadrați în perioada de referinţă – 23.702, provin din mediul urban, iar 18.830 din cel rural. Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că majoritatea au studii liceale (13.627), profesionale (9.795), gimnaziale (9.170), 4.769 fiind cu studii universitare. Un clasament al judeţelor cu cele mai mulți șomeri angajați arată că Timiș ocupă primul loc (3.702), urmat de București (3.291), Suceava (2.647), Neamț (2.101) şi Buzău cu 1.739. Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, în primele două luni ale anului 2018, numărul celor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca fiind persoane în cautare de lucru, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 102.547.
V. ANDRIEȘ