În premieră: Post vacant de antrenor de gimnastică în Norvegia

Din numărul total de slujbe oferite peste hotare, aproape jumătate se găsesc în agricultură

Pe parcursul acestei săptămâni, angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 2.032 locuri de muncă vacante, cele mai multe în Spania, Germania, Olanda și Letonia. În Spania, companiile dispun de 961 locuri de muncă, din care 956 pentru muncitorii necalificați în agricultură, respectiv la cules de căpșuni, câte două pentru muncitori la cules struguri și tractoriști, plus un job de operator centrale electrice. După iberici, angajatorii germani oferă o multitudine de joburi, e vorba de 120 de posturi de curier, 80 personal curățenie, câte 51 de electrician și lăcătuș, 50 instalator și tot atâtea de sudor, 24 șofer camion și câte 4 ca manager hardware sisteme de securitate, manager software sisteme de securitate, mecanic auto, mecanic instalații sanitare, de încălzire și climatizare și șofer de autobuz, plus câte două de bucătar, inginer verificare și validare și lucrător forestier. Tot în Germnia, firmele mai dispun de câte un job de coordonator activități arhitectură electrică, coordonator echipă SE în domeniul electric/electronică, constructor structuri din metal, dezvoltator componente electrice/electronice, dezvoltator sistem Android, inginer dezvoltare, inginer proiectant, inginer de sistem, ospătar, personal în domeniul hotelier, personal servire la mese, recepționer, specialist restaurant, tehnician sisteme electrice, tehnician instrumentație și control și tehnician sisteme de răcire. Sute de joburi vacante în Regatul Unit al Marii Britanii În Marea Britanie se găsesc 200 de slujbe ca muncitor industria piscicolă și câte un job de curier liber profesionist și vopsitor auto. Angajatorii din Țara Lalelelor oferă câte 20 de posturi de lucrător la banda de producție și operatori la mașini și utilaje pentru fabricarea produselor alimentare și câte 10 ca ambalatori, manipulator marfă, tâmplari și zidari, plus câte 5 ca dulgheri și rigipsar, la care se mai adaugă câte un job de mecanic mașini agricole și agent de muncă temporară. Și în Letonia sunt joburi atractive. Acolo, firmele dispun de 80 de locuri de muncă, respectiv câte 20 de posturi de instalator, lăcătuș mecanic/mecanic auto, tencuitor și zugrav. Multe ocupații (79) sunt libere și în Irlanda, e vorba de 50 de îngrijitor persoane, 25 de ciontolitor și de 4 cosmetician/ manichiurist. Vecinii unguri ne oferă următoarele slujbe: câte 10 de casier, manipulant mărfuri, măcelar și vânzător. Tot acolo, mai sunt vacante joburi de cofetar-8, ajutor bucătar-3, două de muncitor/tehnician în construcția rețelelor de telefonie și un job ca agent de vânzări. Companiile din Malta dispun de aceste locuri de muncă: 17 de tehnician, 7 ca instalator ELV, două de tâmplar și câte un post de montator semne de circulație și șofer distribuitor. Norvegienii au vacante următoarele slujbe: 10 vopsitor auto, câte 5 de farmacist și electrician, două de montator acoperișuri și câte un loc de antrenor gimnastică artistică și senior dezvoltator aplicații. În Polonia există câte 10 slujbe de șofer de TIR internațional și 10 de zidar, iar în Lituania 10 de muncitor în construcții. Companiile franceze pot încadra 3 șoferi de camioane și mașini de mare tonaj, 2 mecanici auto și câte un carosier și tehnician mentenanță autovehicule. În Belgia sunt două posturi de tehnician și încă unul de tehnician dentar CAD CAM, iar în Slovenia două de tehnician service. Angajatorii dipun de un loc de muncă de specialist în publicitate online. În Finlanda, rețeaua EURES are vacant un post de măcelar.

V. ANDRIEȘ