În policlinică se vor face internări de zi

Dr. Ioan Lazăr, şeful Spitalului judeţean, este hotărât să transforme policlinica într-un centru medical cu internări de zi. Vor fi cabinte de specialităţi chirurgicale şi boli interne, unde bolnavii vor fi beneficia de consultaţie, analize, inclusiv  investigaţii radiologice, pe parcursul unei zile de internare. Prin această transformare se doreşte degrevarea urgenţei spitalului judeţean. În prezent, la UPU ajung mulţi pacienţi cu entorse, fracturi, decompensări ale bolilor cronice care pot fi diagnosticaţi şi investigaţo într-o singură zi, după care pleacă acasă, cu tratament.

Noua lege a Sănătăţii şi Contractul Cadru pentru 2013-2014 vor permite Spitalului judeţean să aibă „sub aripă” un centru multifuncţional cu internări de zi, cu finanţare de la Casa de sănătate. „Primul pas este reabilitarea clădirii, pregătirea acesteia pentru restructurare. Proiectul de reabilitare deja există şi intenţionăm să accesăm fonduri europene pentru a-l pune în practică. Proiectul prevede inclusiv crearea condiţiilor pentru un lift exterior”, a spus dr. Lazăr.