Tradiţia spune că Muntele Ceahlău este un munte sfânt, alături de Muntele Tabor din Israel şi de Muntele Athos din Grecia, locuri marcate de o profundă viaţă duhovnicească.
Ioan Iacob de la Neamț, sfântul care a profeţit apocalipsa
Duminică, 5 august, este prăznuit Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, cunoscut şi sub numele de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, primul sfânt român al secolului XX. Sfântul Ioan Iacob cel Nou s-a nevoit 24 de ani în Ţara Sfântă, atât pe valea Iordanului, cât și în pustiul Hozeva, constituindu-se într-un model veritabil de viețuire în Hristos, în era contemporană. Biserica l-a rânduit ca pildă vie de credință și de viețuire creștinească, înscriindu-l în calendarul ortodox la data de 5 august.
Mare nevoitor în viaţa pustnicească şi râvnitor al credinţei strămoşeşti, Sf. Ioan Iacob Hozevitul este autorul unor scrieri de o mare profunzime şi sensibilitate, mai actuale azi, ca niciodată.
În liniştea Chiliei Sfintei Ana din Mănăstirea Hozeva, în pustiul Iordanului, unde Sfântul Ioan Iacob s-a nevoit timp de 7 ani de zile, ostenindu-se cu aspre nevoinţe, s-au născut poezii de o rară frumuseţe, scrise la gura peşterii, în clipele de răgaz şi odihnă.
Una dintre cele mai cunoscute profeţii în versuri care poartă semnătura Sfântului Ioan Iacob se intitulează „Semnele apocaliptice”:
„Vânturi rele, pierzătoare/Ameninţă azi mereu/Pe noroadele smerite/Care cred în Dumnezeu/Bate «Crivăţul» năprasnic/De la Nordul Comunist/Răspândind în toată lumea/«Dogmele» lui Anticrist/Din Apus «Austrul» suflă/Aducând cu el «Progres»/Care naşte necredinţă/Şi împrăştie eres/De la Miazăzi mai tare/«Băltăreţul» s-a pornit/Şi, lovindu-se de «Crivăţ»/Pe cei negri i-a-nroşit/Iar la Răsărit de soare/«Valul galben al lui Gog»/Spumegă şi se frământă/Cu «vlăstarii lui Magog»/Ucenicii stricăciunii/Forfotesc îngrozitor/Căutând să otrăvească/Pe sărmanul muritor/Grabnic uneltesc perzarea/Cei cu duhul «răzvrătit»/Şi precum se vede lumea/Nu-i departe de sfârşit/Urâciunea pustiirii/Şi-a găsit învăţăcei/Care dăscălesc pe oameni/Ca să meargă după ei.”
Aceste versuri au fost scrise de pustnicul nemţean pe 22 iulie 1960, în ziua prăznuirii Sfintei Magdalena, la Sihăstria „Sfânta Ana” de la Hozeva, autorul făcând aluzie şi la un atac asupra Europei din partea popoarelor din Orientul Mijlociu.
Minunea de la înmormântarea Sf. Ioan Iacob
La înmormântarea Sf. Ioan Iacob, pe data de 7 august 1960, s-a petrecut următoarea minune, povestită de ucenicul sfântului, părintele Ioanichie:
„În ziua stabilită pentru înmormântare a venit stareţul mănăstirii, Amfilohie, cu câţiva călugări şi cu pustnicii care sihăstreau în peşterile din pustia Ruva din apropiere. S-au urcat pe scară, sus, în peşteră şi la orele 10, sâmbătă, 7 august, stareţul a început slujba prohodului. Deodată, însă, peştera s-a umplut de nenumărate păsărele de pustie, cărora Cuviosul Ioan le dădea zilnic pesmeţi să mănânce. Acum, însă, nu veniseră să primească hrană, ci au fost trimise de Dumnezeu, spre cinstirea Sfântului Ioan, ca să-l jelească şi să-l petreacă spre mormânt.”
În felul acesta şi-au luat rămas bun de la Sfântul Ioan Iacob micile sale prietene, iar mormântul a rămas închis până în august 1980 când, prin pronie dumnezeiască, au fost descoperite moaştele sale, întregi şi nevătămate, răspândind un miros plăcut.
Moaştele sfântului au fost strămutate, cu mare procesiune, în Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul şi aşezate în paraclisul acesteia. Mii de închinători din diferite colţuri ale lumii vin la sfintele moaşte, pentru a cere binecuvântare şi ajutor în necazurile lor.
Irina NASTASIU