Imunizare în cel de-al 12-lea ceas

Cervical Cancer Vaccine

Medicii de familie au primit peste 25.000 de doze de vaccin antigripal
Direcţia de Sănătate Publică Neamţ a primit de la Ministerul Sănătăţii, în urmă cu două zile, cea de-a doua tranşă de vaccin antigripal. Dr. Mirela Grădinaru, purtător de cuvânt la DSP Neamţ, ne-a declarat că au fost primite 25.144 de doze din cele peste 40.000 solicitate iniţial. De ieri a început distribuirea fiolajelor în cabinetele medicilor de familie, astfel încât persoanele cu risc major de îmbolnăvire sunt aşteptaţi, începând de astăzi, pentru inocularea serului protector.
Prima tranşă de vaccin a fost repartizată judeţului nostru în octombrie, atunci fiind trimise 578 de doze, exclusiv pentru vaccinarea personalului medical din cadrul Seriviciului de Ambulanţă Judeţean Neamt, de la unităţile şi compartimentele de primiri urgenţe, precum şi din sectiile de ATI din spitalele aflate în judeţul Neamţ. De atunci- nimic, nicio doză pentru populaţia cu risc major de îmbolnăvire. Din fericire, nici gripa nu şi-a făcut simţită “prezenţa”. Acum, vaccinarea se face în cel de-al 12-lea ceas.
Vor fi vaccinate pesrsoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis persoane cu vârsta peste 65 de ani, una din categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane  cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare,  boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide conform strategiei MS şi recomandărilor OMS şi ECDC. 
În continuare, Ministerul Sănătăţii transmite populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnavirilor prin gripă şi  recomandă tuturor celor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit. De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor  pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi in special prin gripa.
Geanina NICORESCU