Împușcături în trafic

Un tânăr pietrean s-a crezut în Vestul Sălbatic în seara de 2 august, când pe fondul unor șicane în trafic s-a enervat, a coborât din mașina pe care o conducea, și a tras cu un pistol cu bile, tip airsoft, în șoferul altei mașini. S-a întâmplat în seara de 2 august, iar conducătorul auto luat în cătare a sunat la 112.
Un echipaj de la Poliția Municipiului Piatra Neamţ a intervenit imediat, şi din primele cercetări efectuate a reieşit faptul că un tânăr de 20 de ani, din Piatra Neamţ, în urma unor discuţii contradictorii cu bărbatul de 45 de ani, a început să tragă în autoturismul condus de acesta, cu un pistol tip airsoft  -armă neletală nesupusă autorizării, cu proiectile din plastic- iar ulterior i-a adresat ameninţări şi injurii atât lui cât şi altor două persoane care se aflau împreună cu acesta.
Poliţiştii au luat măsura reţinerii tânărului pentru 24 ore, pe care l-au introdus în arestul I.P.J. Neamţ, urmând să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Tânărul a fost lăsat fără armă și a primit în schimb o amendă de 5000 de lei pentru nerespectarea regimul armelor şi muniţiilor. Cercetările asupra sa continuă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, ameninţare şi distrugere.
Geanina NICORESCU