Impozitul de 3%, doar pentru firmele mici

Până la finele acestei luni trebuie depus la organele fiscale formularul 010, de menţiuni, prin care persoanele juridice notifică opţiunea pentru plata impozitului pe profit sau pe venitul microîntreprinderilor. Un impozit de 3% este atractiv, dar nu oricine poate trece la un astfel de sistem de impunere. „Sunt mai multe condiţii care trebuie îndeplinite pentru ca persoana juridică să beneficieze de un impozit pe venit de 3%, printre care acela de a realiza venituri din domeniul consultanţei şi managementului, din domeniul pieţei de capital sau a jocurilor de noroc, această situaţie fiind aferentă anului precedent”, spune purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Neamţ.

Printre alte condiţii pe care agenţii economici trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de un impozit de 3% pe venit este şi aceea ca unitatea să aibă până la 9 salariaţi inclusiv şi veniturile să nu fi depăşit 100.000 de euro, în anul precedent. La fel de important este şi faptul că un astfel de contribuabiul nu trebuie să aibă asociaţi vreo autoritate locală sau instituţii ale statului. O altă precizare importantă este şi cea prin care operatorii interesaţi să aplice sistemul de impozitare a microintreprinderilor este ca să nu mai fi beneficiat de acest sistem din 2010 şi până acum. Plata impozitului se face trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare încheierii trimestrului.

Cei care în 2012 au plătit impozit pe veniturile microintreprinderilor pot opta pentru trecerea la impozitarea pe profit şi notifică acest lucru organelor fiscale. Termenul de depunere este 31 ianuarie, formularul putând fi depus şi prin poştă, dar şi la ghişee.