Unul dintre cei mai longevivi antrenori din municipiul Piatra Neamţ, Dan Valentin, tehnicianul echipei feminine de handbal, HCF Piatra Neamţ, a avut un an destul de bun la cârma echipei pietrene, în condiţiile în care clubul se confruntă cu mari probleme financiare. Antrenorul care a dat nume mari către handbalul de mare performanţă din România, cel mai elocvent exemplu fiind cel al Luminiţei Huţupan, şi-ar dori, într-un viitor apropiat, să readucă echipa de handbal feminin pe prima scenă a ţării, acolo unde a evoluat foarte mulţi ani, cu rezultate destul de bune. Cu HCF Piatra Neamţ, Dan Valentin a terminat prima parte a sezonului pe poziţia a opta în clasamentul seriei A din divizia A, cu 12 puncte, după patru succese, toate realizate în deplasare, şi şapte eşecuri. Tehnicianul pietrean a lucrat cu fetele şi între Crăciun şi Anul Nou, şi pregăteşte partea a doua a campionatului, care debutează destul de repede, pe data de 25 ianuarie.
Rep: Domnule antrenor Dan Valentin, cum a fost 2013 pentru dumneavoastră şi pentru echipa pe care o conduceţi?
D.V: A fost un an greu dar frumos. Am avut un retur de excepţie în campionatul trecut, în care am câştigat nouă etape la rând şi am reuşit să urcăm destul de bine în clasament, marcând în acelaşi timp promovarea unor foarte tinere jucătoare până la nivelul echipei naţionale de tineret. Dar, aşa cum se întâmplă în ultimii ani, neavând posibilitatea să le oferim mai mult acestor talente, după ce termină junioratul, sau chiar după un stagiu de pregătire la nivelul senioarelor, când ajung la un nivel la care sunt căutate, este foarte greu să le ţinem. Proiectul nostru este pe facultate, pe şcoală, iar atunci când termină şcoala, de exemplu Mădălina Chirilă care a reuşit să prindă echipa naţională a plecat pe meleaguri mai mari de handbal. Încă îi mai trebuia ceva ca să îşi termine ucenicia, dar eu i-am urat succes şi sper să reuşească. Mi-a fost foarte greu să încep campionatul acesta cu o echipă pe care nu o aveam decât pe hârtie. Foarte multe jucătoare noi, la ora actuală sunt trei senioare care au terminat primul an de seniorat, trei junioare 1, şi trei junioare 2. Aşadar nouă jucătoare nou promovate la nivelul diviziei A. Zic eu că acest aspect o să spună ceva în curând, am reuşit mai mult decât mă aşteptam, poate cu excepţia ultimelor două rezultate care ar fi putut fi pozitive, rezultatele ar fi fost excelente. Am reuşit să terminăm la jumătatea clasamentului cu o echipă foarte tânără care, la ora actuală, din vechea echipă avem trei senioare, cu lidera, Raluca Sandu şi Oana Rotaru. În rest, numai tineret în care îmi pun baza şi în care sper să crească la fel ca celelalte. Am mers la Iaşi şi la Botoşani, am mai monitorizat o serie de junioare pe care, să vedem în ce condiţii de şcoală, pot să le aduc la Piatra Neamţ şi să încerc să mai completez lotul deoarece sunt probleme la banca de rezerve, pentru că jucătoarele de rezervă trebuie să fie apropiate de cele care joacă în teren. În ultimele trei etape de campionat fetele s-au autodepăşit, am făcut trei meciuri foarte bune, am bătut în deplasare la Spartac Bucureşti, şi două jocuri foarte bune cu Rapidul, echipă foarte bună cu trei jucătoare din vechea gardă de cupă europeană, ne-a scăpat victoria printre degete, având în vedere tinereţea şi începutul acestei foarte tinere jucătoare din poartă. Dacă am fi avut o poartă cu o mai mare experienţă, victoria cu Rapid nu ne putea scăpa. Iar în ultimul joc, cu Şc. 181 Bucureşti, formaţie cu cinci jucătoare la lotul de tineret, am avut o primă repriză excelentă unde arbitrii nu ne-au lăsat să ne facem jocul, ne-a schimbat de mai multe ori mingea, ba ne-a mai scos-o din poartă, au făcut ce au făcut să le bage în joc pe fetele din capitală, fete susţinute foarte bine financiar de o societate SPP.
Rep: Vacanţă scurtă pentru jucătoare?
D.V: Le-am dat o pauză după campionat de o săptămână, din nefericire pregătirea nesusţinută se pierde şi atunci am preferat să fac o pregătire continuă de întreţinere, unde completez foarte mult cu jocuri dinamice şi adiacente handbalului şi puţin la sala de forţă ca să reuşim să menţinem ceea ce am realizat până acum. Au avut de Crăciun, vor avea şi de Anul Nou zile libere, pe care le şi merită. Eu nu pot să le ofer prea mult şi, măcar aceste zile de Crăciun, unde am reuşit un Moş Crăciun nu foarte bogat dar atent, şi să reuşim să păşim şi în Anul Nou sănătoşi ca să putem relua campionatul în condiţii foarte bune.
Rep: Care ar fi obiectivul major pentru acest campionat?
D.V: Îmi primul rând în doresc foarte foarte mult să fim sprijiniţi de autorităţile locale, care au făcut-o şi până acum dar, cu puţinul pe care l-am avut, mi-aş dori să îl avem şi în continuare pentru că este foarte greu să păşeşti într-o competiţie în care, să nu uităm, handbalul la ora actuală are trei eşaloane, Liga Naţională, Divizia A şi Divizia B, ca să nu mai spun de grupele de juniori care sunt în toată ţara. Iată că totuşi handbalul ţine steagul sus, mai ales la fete, am fost calificate la Campionatul Mondial unde am întâlnit cele mai bune echipe. S-a făcut, la naţională, schimbul de generaţii cam târziu dar s-a făcut, probabil că dacă se făcea mai devreme apăreau şi rezultatele mai bune, dar nu e târziu să mai apară rezultate, echipa naţională creşte de la meci la meci, puteam să avem şi acolo jucătoare de-a noastre, cum avem peste tot, pe Mihalschi care din nefericire s-a accidentat, sunt alte jucătoare de la lotul de tineret care au evoluat în echipa noastră cum e Mădălina Chirilă şi sperăm ca în curând vor mai fi alte jucătoare tinere care vor bate la porţile echipei naţionale de tineret.
Rep: Aţi vorbit de bani şi de jucătoare pe care trebuie să le cedaţi. Speraţi să puteţi să le ţineţi aici şi să readuceţi echipa pe prima scenă handbalistică, cum s-a întâmplat în trecut?
D.V: Eu am mai discutat această problemă, am avut o discuţie de principiu şi cu preşedintele FRH, Cristian Gaţu şi cu domnul primar Gheorghe Ştefan. Am venit cu o propunere foarte accesibilă. Sunt cel puţin 12 jucătoare din echipa noastră care evoluează în Liga Naţională. Jumătate din aceste fete sunt din Piatra Neamţ, iar din discuţiile cu ele vor să se întoarcă acasă în condiţii financiare puţin pretenţioase, în sensul în care şi-ar dori o meserie pentru a îşi asigura un trai decent şi şi-ar dori foarte mult să evolueze în această minunată sală a oraşului Piatra Neamţ, pentru că la ora actuală avem o infrastructură foarte frumoasă privind sporturile de echipă, faţă de atâţia ani în care am evoluat într-o sală mai micuţă şi mai puţin propice marii performanţe şi mai puţin accesibilă multor iubitori de handbal. Eu acum, în divizia A, am un segment de spectatori care sunt prezenţi la fiecare meci, iar dacă vom urca mai mult vor veni şi mai mulţi. Cred că dacă s-ar realiza această promovare, într-un timp foarte scurt, sala Polivalentă s-ar umple şi poate ar fi un nou început, o nouă pornire pentru un nou event pentru handbalul din Piatra Neamţ şi chiar pentru handbalul naţional.
Rep: Cum e ca valoare seria A a diviziei A şi pe cine vedeţi favorite la promovare?
D.V: La ora actuală divizia A este foarte puternică. Vă dau un exemplu, Ştiinţa Bucureşti, echipa de pe locul cinci a licitat la Centrul Olimpic şi a cumpărat jucătoare. Slobozia a transferat cinci jucătoare din Liga Naţională de la Ploieşti. Ştiinţa Bacău a luat jucătoare de la Cluj şi de la Braşov, Rapidul are patru jucătoare din vechea gardă care evolua în cupele europene. Aşadar sunt primele şase echipe din clasament care sunt foarte puternice şi care în loturile lor jucătoare de valoare care au evoluat până la nivelul cupelor europene şi care aduc un plus oricând pe lângă tineretul care doreşte să promoveze la un nivel de performanţă.