Identificat și reținut pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului

La data de 3 august a.c., bărbatul în cauză a fost prezentat instanței de judecată, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu.

În fapt, la data de 2 august a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe o stradă din localitatea Răucești.

Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 41 de ani, din Timișești, conducea un autoturism pe Drumul Comunal 7, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a intrat într-un șanț.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

De asemenea, verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 Bănuit de furt calificat, reținut de polițiști

La data de 3 august a.c., tânărul în cauză a fost prezentat Judecătoriei Roman, față de acesta fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Reamintim că, la data de 2 august a.c., în urma activităților de cercetare efectuate într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au reținut persoană bănuită de comiterea faptei.

Investigațiile au relevat faptul că, în noaptea de 29 spre 30 iulie 2022, un tânăr de 26 de ani, din Roman, ar fi pătruns în incinta unui lăcaș de cult din Roman, de unde ar fi sustras o sumă de bani.

Tânărul în cauză a fost condus la sediul poliției, pentru audieri, iar în urma documentării activității infracționale, a fost reținut pentru 24 de ore.

Cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere

La data de 3 august a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat în trafic un bărbat, de 57 de ani, din Pâncești, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal 78 A, în aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.