Icoana Maicii Domnului de la Neamţ, în pelerinaj la Bacău

icoana manastirea neamtÎncepând cu data de 7 august, Icoana făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ va fi adusă în procesiune la biserica „Precista“ din municipiul Bacău, ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Credincioşii se vor putea închina în faţa sfintei icoane până în ziua hramului sfântului lăcaş, respectiv până pe 15 august, când Ortodoxia serbează „Adormirea Maicii Domnului“. În fiecare an, în postul Adormirii Maicii Domnului, icoana este aşteptată cu emoţie de credincioşii din municipiul Bacău, care o întâmpină cu flori, busuioc şi lumânări.

De 15 ani, sfânta icoană a Maicii Domnului, cunoscută ca „icoana cu trei mâini“, vine să-i întâlnească pe băcăuani, în apropierea hramului.

Pelerinajul are loc cu binecuvântarea IPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, de organizarea acestuia îngrijindu-se părintele Constantin Tomozei, protopop emerit.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ va sta în mijlocul băcăuanilor până pe 15 august, când se va prăznui hramul Bisericii Precista. Până atunci, în fiecare zi se vor oficia Paraclisul şi Acatistul Maicii Domnului. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ datează din anul 665 şi a fost pictată în Lida, patria Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Ea a fost dăruită domnitorului moldovean Alexandru cel Bun de către împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul, în anul 1429. Pictura este protejată cu o îmbrăcăminte metalică, ornamentată cu pietre preţioase între anii 1844 – 1845, în timpul stareţului Neonil.

Irina NASTASIU