Iarna “răbufnește” din nou: ninsori, temperaturi scăzute și vânt puternic

*De mâine, la Piatra Neamț vor fi câteva nopți geroase, cu minime de până la minus 15 grade Celsius

Iarna își arată iar „colții”. Ieri, Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de precipitați moderate cantitativ, care vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare. În plus, și vântul va sufla cu putere, viscolind zăpada. Informarea este valabilă de ieri după-amiază și până în această noapte, la ora 22. Conform ANM, în intervalul menționat, precipitațiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. În jumătatea de sud a țării și în zona montană se vor cumula cantități de apă de 10…15 l/mp și izolat, îndeosebi în Dobrogea, 30…35 l/mp. Până în dimineața zilei de luni (22 ianuarie), în Dobrogea vor predomina ploile, iar în Banat, Crișana, sudul Olteniei, precum și în sudul și estul Munteniei vor fi precipitații mixte. În cursul zilei de luni (22 ianuarie) în sud și sud-est vor fi mai ales ninsori și se va depune strat nou de zăpadă.Temporar vântul va avea intensificări în vestul și sudul teritoriului, cu viteze de 45…55 km/h, iar pe crestele montane, 60…70 km/h. În regiunile sud-estice vântul va continua să prezinte intensificări și în noaptea de luni spre marți (22/23 ianuarie) spulberând zăpada.
În Neamț, vor urma câteva nopți geroase, cu minime cuprinse între minus 10 și minus 15 grade Celsius. Senzația de frig va fi accentuată și de scurte rafale de vânt. Temperaturi scăzute s-au înregistrat și duminică dimineață, la ora 8, când la Roman au fost minus 10 grade Celsius, iar pe masivul Ceahlău minus 11. Și târgnemțenii au tremurat de frig, la ei în oraș fiind minus 7 grade Celsius. Mai norocoși au fost pietrenii, care au avut minus 4 grade Celsius în termometre. Ieri dimineață, pe masivul Ceahlău, grosimea stratului de zăpada era de 66 de centimetri, la Piatra Neamț 7 centimetri, iar la Târgu Neamț 9 centimetri.
V. ANDRIEȘ