Iar ger!

GER1*În unele nopţi, în Neamţ mercurul din termometre va scădea până la minus 20 de grade Celsius!

*De sâmbătă, vremea va fi mai „paşnică”, temperatura diurnă va urca până la două grade Celsius

 

Un nou val de ger siberian vine peste Neamţ! Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de mâine şi până sâmbătă, 10 ianuarie 2015, temperaturile aerului vor fi mai mici decât normalul termic al perioadei.

În judeţ, în unele nopţi mercurul din termometre va scădea chiar şi până la minus 20 de grade Celsius!

Dar până atunci, azi, vremea va fi rece şi instabilă. Va ninge, iar temperatura maximă a aerului va indica minus un grad Celsius. Mâine, timpul schimbă registrul. La amiază, temperatura aerului va fi de minus 6 grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin. După lăsarea întunericului apare şi gerul. Atunci, mercurul din termometre va scădea până la minus 18 de grade Celsius. A doua zi, frigul aspru va coborî temperatura aerului până la minus 7 grade Celsius. Noaptea, gerul va fi şi mai neîndurător, fiindcă mercurul din termometre va coborî până la minus 20 de grade Celsius!. Nici joi nu se va schimba situaţia. Cerul va fi senin, iar temperatura aerului va arăta minus 6 grade Celsius. Noaptea, mercurul din termometre va scădea până la minus 16 grade Celsius. Şi vineri, gerul va fi prezent. La ora prânzului, temperatura aerului va fi de minus 3 grade Celsius, iar noaptea, până la minus 11 grade Celsius. Abia de sâmbătă vom scăpa de ger. Atunci, cerul va fi mai mult acoperit, iar temperatura diurnă va urca până la două grade Celsius.

V. ANDRIEŞ