I-a dat foc magaziei

incendiu magazieO familie din Târgu Neamţ s-a trezit în puterea nopţii cu magazia în flăcări. Oamenii au sunat panicaţi la 112 şi au cerut ajutorul pompierilor, care în scurt timp au ajuns la locul dezastrului cu o autospecială. „Marţi, 11 august 2015, la ora 23,56, la dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat că a izbucnit un incendiu într-o gospodărie din oraşul Târgu Neamţ, pe strada Tăbăcari”, a declarat locotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ.

Echipajul de 6 militari a acţionat imediat şi au reuşit să stingă incendiul în timp scurt. A ars doar magazia din lemn, în suprafaţă de 25 mp, şi câteva bunuri depozitate acolo (patru paturi, patru uşi din lemn şi articole de îmbrăcăminte). Militarii au stabilit că cel mai probabil cauza incendiului este acţiunea intenţionată. Cazul este acum în atenţia poliţiştilor care vor stabili cine sunt autorii.

Focuri de curăţenie, pe timp de secetă şi caniculă

Trei incendii au izbucnit marţi, toate din cauză că gospodarii au vrut să cureţe terenurile cu foc. La ora 16 a fost anunţat la 112 că arde o fâneaţă din comuna Ceahlău. Acolo au ajuns şi au intervenit 6 pompieri de la Garda de Intervenţie Poiana Teiului cu o autospecială de stins incendii şi doi membri ai SVSU Ceahlău cu o autospecială, care au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafaţă de 40 mp. „Ardeau un gard de mărăcini şi crengi uscate ale unor arbori care delimitau proprietatea de un teren cu fân”, a spus ofiţerul de presă al ISU. Forţele au stins în scurt timp incendiul, în limitele găsite.

Jumătate de oră mai târziu alt incendiu a fost anunţat, de această dată din satul Târzia, comuna Brusturi. Şase militari de la Detaşamentul de Pompieri Târgu Neamţ au acţionat cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi au lichidat incendiul izbucnit din cauza focului deschis în spaţii deschise, în urma căruia a ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 1.500 mp. După altă jumătate de oră, pompierii au fost chemaţi la Dumbrava Roşie, unde ardea vegetaţia uscată pe un teren. Alţi 6 militari au mers şi au stins incendiul care a ars uscăturile de pe circa 400 mp.

Cristina IORDACHE