Ziua Înălţării Domnului Hristos – Ispasul – a fost aleasă ca o zi a Eroilor, când, potrivit unei străvechi tradiţii, se preamăresc toţi care s-au jertfit credinţei drepte în Iisus, pentru neam şi pentru ţară. Noi fundamentăm biblic pomenirea Eroilor la Ispas, întrucât Înălţarea Domnului Iisus, ca Om, cu trupul Său înviat la cer şi şederea Sa de-a dreapta Tatălui înseamnă dăruirea Lui eroică drept jertfă de împăcare a oamenilor cu Tatăl Ceresc. În temeiul ideii aceasta de jertfă eternă a lui Iisus Hristos a rânduit Biserica noastră pomenirea Martirilor Eroi la acest Mare Praznic Împărătesc.
Pe tot cuprinsul ţării, în faţa nenumăratelor morminte, ne adunăm de la mic la mare şi de la mare la munte, aşternând florile recunoştinţei, lacrimi şi lumânări peste crucile albe. A sărbători pe cei trecuţi jertfelnic la veşnicie e una dintre cele mai sfinte îndatoriri ale noastre. Deşi au fost ani când cultul martirilor eroi a fost aproape uitat, Biserica noastră nu a încetat nicicând să-i pomenească la fiecare Sfântă Liturghie şi mai cu seamă la Ispas, în vecii vecilor şi pentru că „osemintele eroilor sunt pietrele de temelie ale ţării”. În aceste zile, mai ales, ne reamintim de sfaturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, prin care primea acest îndemn: „cu destinele ţării să nu faci târguieli cu nimeni” sau de sfaturile Mareţui Ştefan, cuprins în Testamentul său: „când duşmanul vostru cere legăminte ruşinoase de la voi, atunci mai bine muriţi de sabia lui decât să fiţi martorii împilării şi ticăloşirii ţării voastre”.
„În spatele noastru” – spunea, în 1918, Octavian Goga, „sunt râuri de lacrimi şi de sânge”, ceea ce exprimă suferinţele negrăite şi jertfele uriaşe ale fiilor pământului nostru străbun, care s-au aşezat de-a curmezişul puhoaielor de tot felul, puhoaie ce s-au sfărâmat în bună parte de piepturile noastre, apărându-i şi pe alţi europeni.
În părţile României daco-romane, nenumărate mame nu şi-au închis porţile caselor vreme de ani de zile, aşteptându-l pe „Ispas” să se întoarcă din război. Dar Ispas nu s-a mai întors la vatra sa, ca atâţia buni şi străbuni, moşi şi strămoşi, părinţi şi fraţi de-ai noştri, fii, ostaşi necunoscuţi, pe care îi pomenin astăzi şi în veacul vecilor, cu simţăminte pioase, cu dragoste şi recunoştinţă, dar şi cu jurăminte de a le fi urmaşi fideli.
Eroii şi martirii de dincolo de mormânt ne trimit îndemnul şi înţelesul marilor jertfe care s-au făcut şi se vor mai face pentru credinţa în Iisus Hristos, pentru neam şi ţară în semnificaţia lor ontologică. Avem noi, românii, o ţară, o patrie cu nimic mai prejos decât a altora, în felul ei unică pe pământ; au vieţuit, au ctitorit şi s-au jertit aici, în spiritul Logosului întrupat în istorie, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mihai Viteazul, Avram Iancu, Constantin Brâncoveanu şi alţii pe care, dacă nu-i pomenim aici, nu înseamnă că-i preţuim mai puţin, iar umbra lor – Voievodul Anonim – Măria Sa poporul credincios şi jertfelnic, faţă de care eroii noştri ar fi de neimaginat.
Eroii nu se plâng, ci se preamăresc! Nu vom uita jertfa voastră niciodată! Jertfa voastră are sens veşnic prin jertfa unică, irepetabilă şi eternă a lui Iisus Hristos Mântuitorul şi Sensul vieţii noastre!
Ne înclinăm în faţa eroilor şi martirilor! Biserica şi Ţara îi preamăresc!
Preot prof. Dumitru CHIŢIMUŞ