Hram, duminică, la Târgu Neamț

primar tg neamt

Hramul orașului Târgu Neamț este celebrat duminică, 8 septembrie 2013, cu ocazia Sărbătorii ortodoxe „Naşterea Maicii Domnului”.
Cetățenii orașului străjuit de Cetatea Neamțului, dar și turiștii aflați în zonă sunt invitați de autoritățile locale, la ora 12, după Sfânta Liturghie, în Piaţa Adormirea Maicii Domnului unde va fi avea loc slujba religioasă dedicată Hramului oraşului Târgu Neamţ. Această slujbă va fi oficiată de un numeros sobor de preoți (format din toți slujitorii Bisericii din Protopopiatul Târgu Neamț) în fruntea căruia se va afla părintele protopop Ioan Dogaru.
Ca la orice casă de gospodari, autoritățile locale s-au pregătit să cinstească cum se cuvine pelerinii și musafirii. Participanții sunt invitați, după slujba specială, la cele două corturi, amplasate în Piaţa Adormirea Maicii Domnului, unde li se vor oferi pachete cu gustări din partea Primăriei oraşului Târgu Neamţ.
„Este o sărbătoare de suflet pentru comunitatea noastră. De zeci de ani, locuitorii din Târgu Neamț au dat o dimensiune în plus acestei mari sărbători a creștinătății. Suntem la început de toamnă, vremea este frumoasă și vrem ca soarele și lumina să fie și în sufletul târgnemțenilor și al celor care ni se vor alătura. Târgu Neamț este un oraș aparte, protejat atât de salba de mănăstiri din zonă dar și de spiritul curat al lui Nică a lui Ștefan Apetrii, dar și de dăruirea și loialitatea plăieșilor care au apărat Cetatea Neamțului. Cine vine la Târgu Neamț pleacă, sufletește, mai bogat. Vă așteptăm la Hramul orașului Târgu Neamț”, a precizat primarul Vasilică Harpa.

Daniel VINCA