Horaţiu Mălăele, invitat la Târgul LIBRIS

malaele

* Un alt musafir de marcă este traducătorul chilian Mario Castro Narravete

Trei zile dedicate unui important eveniment cărturăresc, cultural şi educativ încep la Piatra Neamţ de mâine, 3 octombrie. Târgul de carte LIBRIS a ajuns la a III-a ediţie şi gravitează, anul acesta, în jurul Zilei Internaţionale a Educaţiei, care se sărbătoreşte pe 5 octombrie. Organizatorii au dorit şi au reuşit să îmbine, astfel, ideea de târg cu cea de sprijin oferit elevilor, aducând la Piatra Neamţ edituri mari, care publică atât beletristică, precum şi literatură şcolară. Cum performanţa tinerilor noştri se bazează pe un fundament de cultură, organizatorii au pregătit o surpriză celor 57 de olimpici naţionali şi 2 olimpici internaţionali, care pe 5 octombrie vor fi premiaţi de editurile prezente la târg.

Consiliul Judeţean, Primăria Piatra Neamţ, Societatea Scriitorilor din judeţul Neamţ, Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ, Inspectoratul Şcolar Neamţ, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ şi Biblioteca judeţeană „G.T. Kirileanu” şi-au unit eforturile pentru a face din această ediţie una de mare substanţă culturală, nu doar comercială, în care laitmotivul să fie aducerea tinerilor mai aproape de varianta clasică a lecturii – cartea tipărită.

„Târgul de carte LIBRIS a crescut de la an la an cu un plus de manifestări”, a spus Mihai Apopii, preşedintele CCI Neamţ, în conferinţa de presă în care a anunţat evenimentul. „Ediţia de anul acesta este una care va rămâne în calendarul cultural al judeţului Neamţ, pentru că târgul de acum este o manifestare economică şi culturală a CCI Neamţ. Împreună cu Inspectoratul Şcolar, cu autorităţile locale şi instituţiile de cultură organizăm această a treia ediţie ca un mare eveniment pe care vrem să-l promovăm mai ales în rândul tinerilor”.

Din partea Consiliului Judeţean s-a lansat propunerea ca pe viitor un astfel de târg să aibă şi o componentă itinerantă. „Este foarte greu să organizezi un asemenea târg de o asemenea anvergură, trebuie depuse multe eforturi, dar suntem bucuroşi că putem contribui şi noi, Consiliul Judeţean, la promovarea literaturii, a cărţii în general printre tineri” a spus Mihai Hanganu, consilierul preşedintelui Culiţă Tărâţă.

Partea artistică este onorată de Centrul pentru Cultură şi Arte. Artiştii vor susţine un spectacol pe 4 octombrie, după ce în prima zi a târgului, în seara de 3 octombrie, vor concerta formaţii ale liceului de artă „Victor Brauner”.
Cristian Livescu, preşedintele Societăţii Scriitorilor din Neamţ, a subliniat dubla misiune a acestei ediţii a târgului de carte: „O astfel de ediţie o punem la cale cu domnul Apopii de vreo trei ani şi obiectivul a fost unul dublu, de a atrage atenţia asupra fenomenului editorial din ţară şi de a atrage atenţia asupra fenomenului educaţional al târgului. Dorim ca şi prin aducerea târgului în preajma datei când se celebrează educaţia să atragem tinerii spre carte, în forma clasică”.

* Opt edituri expun pentru prima dată la Piatra Neamţ

Ediţia de anul acesta aduce câteva surprize publicului amator de eveniment cultural de calitate. În primul rând este vorba de editurile care au acceptat invitaţia şi participă pentru prima dată la târgul de la Piatra Neamţ: All, Curtea Veche, Traces Arte, Priceps Edit, Corgal Pres Bacău, Doxologia, Muşatinia şi Editura Militară.

Marile edituri sunt, de asemenea, prezente la această ediţie, Polirom, Humanitas, Cartea Românească, TipoMoldova, Junimea sau Timpul fiind prezenţe tradiţionale la acest mare târg.

Manifestarea este prilejul lansării mai multor volume, printre care „O poveste cu Horaţiu” şi „Rătăciri” ale maestrului Horaţiu Mălăele, prezentarea fiind susţinută de actorii Liviu Timuş şi Cornel Nicoară şi de criticul Cristian Livescu. Vineri, de la ora 18 este programată lansarea volumelor, tot la Galeriile Moderne.

Un alt moment marcant al ediţiei este lansarea volumului de poezie bilingvă „Iubita mea, România” de Bică N. Căciuleanu, autorul fiind prezent împreună cu traducătorul Mario castro Narravete din Chile. Volumul este editat de prestigioasa editură Timpul din Iaşi, iar lansarea are loc duminică, la ora 11.

Cristina IORDACHE