Termenii de muncăși hobby sunt confuziși se face o amestecare între ei în România.
Hobby-ul este o activitate fizică sau spirituală la care trebuie depus un efort și care cere o anumită perseverențăși constanță permanentă pentru a îmbunătăți elemente cognitive, motrice, psihice și altele. Diferența între hobby și muncă este că la hobby nu câștigi bani, la munca – da. Hobby poate să devină muncă sau o îmbinare între muncăși hobby, iar munca, la rândul ei, poate deveni un hobby, mai ales pe parcursul anilor, spre bătrânețe, când omul iese la pensie și continuă munca lui ca o pasiune și ca un hobby.
Când ne referim la hobby vorbim despre timpul liber al omului. Mai mult decât asta, ne referim la începutul trăirilor noastre, când copilul, indiferent de vârstă, își creează un hobby sau mai multe cu ajutorul părinților sau din propria inițiativă. Hobby poate să fie pe linia sportivă (spre exemplu: când persoanelor le place un sport și acordă un timp pentru această activitate, cum ar fi tenisul, înotul etc.), pe linia de colecționare (se regăsesc mai mult de 50% din populație care și-au format un hobby din a colecționa, cum ar fi: colecție de timbre, monede, dar și colecții ciudate și originale, cum ar fi sticle,capace din toată lumea etc.) și multe altele.
De la o vârstă fragedă este încurajat copilul săîși caute o revistăși să lipească diferite poze sau abțibilduri care vin de la editura respectivă. Pe lângă faptul că editura câștigă un colecționar fidel, copilul câștigă informații utile, perseverența de a căuta, de a colecționa și în felul acesta își formează o disciplină despre viață.
În hobby, cuvântul pasiune și iubire merg în strânsă legăturăși există o corelație foarte mare între ele. Un copil care nu își găsește rostul cu o astfel de iubire de a colecționa sau de a ocupa un loc într-o grupă, părăsește acel hobby.
Ce nu este așa este legat de muncă. Cercetările ne arată că, cu cât statutul funcției și meseria este mai coborât, cu atât mai puțin omul are tragere de inimă. Cu alte cuvinte, la muncitorii necalificați, iubirea lor față de serviciuși de muncă este mai scăzută comparativ cu meseriile care au un statut mai înalt. Aici mă refer la faptul că tragerea de inima se leagă de responsabilitate, de primirea autorității, de libertatea de gândire și independența omului față de munca lui; cu cât factorii aceștia sunt mai ridicați, cu atât mai mult există tragerea de inimă.
Procesul de evoluție a societății și a civilizației ne arată că omul era legat de muncă pe parcursul vieții lui. Prin munca fizică sau de altă natură își dobândea existența lui materială, socialăși statutul lui se lega de ea. Înainte de revoluția industrială, copilul de la o vârstă fragedă intra să lucreze într-o fabrică ori alături de tatăl său în agriculturăși muncea ca un mic adult. Și adulții nu aveau limite de ore de muncă. Oamenii munceau 16-18 ore neîncetat ca să poată săîși susțină existența. În acest fel, casa și munca erau pe primul loc și nu se punea accent pe timpul liber(tot ce scriu se referă la 80% din populație. 20% din populație aparținea aristocrației sau burgheziei și aceștia au învățat săîși creeze timpul liber, pe care îl ocupau cu diverse activități fizice sau intelectuale.De aici s-a creat conceptul de hobby, care era diferit de la persoană la persoană). Limitarea orelor de muncăși modelul burghez și aristocrat, plus apariția timpului liber duce la crearea conceptului, nou pentru o parte din oameni, care se numește hobby.
În sec. al XXI-lea a crescut numărul de persoane care pun suflet și pasiune în ceea ce fac și încep să se simtă foarte bine cu munca. Din păcate, mai există un procent foarte ridicat de oameni care muncesc pentru ca să poată câștiga un ban și să poată să supraviețuiască din acel „job“. Într-adevăr, acest transfer este cel mai bun și cel mai util pentru noi ca oameni și pentru societatea în care trăim, deoarece câștigă persoane motivate și cu mai multă responsabilitate, cu placere și iubire mai mare în ceea ce fac. În acest caz crește și productivitatea, pozitivismul și atitudinea față de muncăși față de alții.
Cu respect, dr. Miron Itzhak!
Aștept comentariile și sugestiile dumneavoastră!