Handbal: Primul punct la seniori

* Pietrenii au remizat cu Dinamo II, 30-30, după ce gazdele au condus şi cu 8 goluri

LPS Piatra Neamţ a câştigat primul punct în acest campionat al Diviziei A. Pietrenii au reuşit să nu piardă în deplasare, cu Dinamo II Bucureşti, de unde s-au întors însă şi regrete. Ei conduceau cu 30-28, în min. 58, însă lipsa de experienţă a fost din nou principalul adversar din echipa lor. Ar fi fost o victorie frumoasă, dar rămâne o neînfrângere foarte importantă prin maniera în care a fost obţinută. Oaspeţii au fost conduşi şi cu 8 goluri, în primele 30 de minute. Au redus din diferenţă până la pauză, când scorul era 18-15, şi au echilibrat disputa în repriza secundă, cea mai bună din acest campionat.

„Pentru cei mai mulţi dintre jucători, este primul punct obţinut la seniori”, a declarat antrenorul formaţiei pietrene, Stelian Bursuc. „Contează că nu am obţinut o victorie, ceea ce jucătorii îşi şi propuseseră înainte de a pleca în această deplasare. Îşi văzuseră adversarii jucând într-un alt meci şi s-au considerat superiori. Prea mare siguranţă de sine strică, iar abordarea din prima repriză a arătat acest lucru. Revenirea din partea a doua dovedeşte însă că au înţeles unde au greşit, iar punctul obţinut este foarte bun pentru moral, mai ales că duminică avem un meci foarte greu la juniori”.

LPS Piatra Neamţ joacă, peste două zile, derby-ul turului, în Seria A a juniorilor I, cu LPS Suceava, care va decide cel mai probabil liderul de iarnă al grupei.

Cu Dinamo II, principalii marcatori pietreni au fost Acatrinei şi Hoşteanu, cu câte 10 goluri. Au mai înscris Bursuc- 4, Chirilă- 3, Pătrunjel- 2 şi Călian- 1.