Handbal: Aproape de victorie

LPS Piatra Neamţ- ACS Alexandria 32-36 (18-16)

Divizionara A pietreană a fost aproape de cea de a doua victorie din acest campionat. În ultimul meci al turului, disputat ieri, LPS Piatra Neamţ a condus până în min. 55 al partidei cu ACS Alexandria Teleorman, încheiată cu victoria oaspeţilor, scor 32-36. Diferenţa s-a făcut în ultimele două minute, datorită experienţei superioare a adversarilor, care au jucat mult mai multe astfel de finaluri. În min. 58, când Alexandria avea doar un singur gol avantaj, 32-33, gazdele s-au pripit şi au ratat mai multe aruncări. Gazdele au mai greşit şi până la acest moment, dar a existat de fiecare dată un Acatrinei, Bursuc, Hoşteanu sau Lupu care să îşi readucă echipa în luptă.

În repriza întâi, la fel de disputată ca şi actul secund, cele două echipe au alternat la conducere. Patru goluri consecutive ale lui Acatrinei au ţinut LPS-ul în luptă, apoi a fost rândul lui Hoşteanu să lege mai multe reuşite, pentru ca extrema Stelea să-şi ducă echipa la 17-15, avantaj menţinut până la finalul primei părţi, când tabela arăta 18-16.

În debutul reprizei secunde, portarul Lupu şi interul Bursuc au fost vârfurile gazdelor, care s-au desprins la 20-16 (min. 32). Pietreanul Lăpuşneanu, acum la Alexandria, a micşorat distanţa, iar apărarea oaspeţilor, cu un fost jucător al Fibrexului „motor”, Georgian Nedelcu, a funcţionat mai bine. Teleormănenii au egalat şi au trecut în avantaj (22-23, min. 43). Pietrenii nu au cedat lupta, extrema Popovici a readus în faţă LPS-ul (29-28, min. 53), dar de la 32-31, formaţia nemţeană nu a mai reuşit să marcheze, în timp ce Alexandria a făcut-o de cinci ori.

Chiar şi fără miză, ultimul înainte de vacanţă, meciul de ieri a fost jucat de juniorii LPS-ului cu multă dorinţă şi foarte curajos.

Au înscris, pentru LPS Piatra Neamţ: Hoşteanu- 10,Acatrinei-9,  Bursuc- 8, Stelea- 3 şi Popovici- 2.

Ştefan Lupu, LPS: „A fost frumos, păcat că nu am rezistat decât până în minutul 55. Îmi pare rău că nu ne-am impus, poate reuşim în retur”.

Antonio Pătrunjel, LPS: „De o vârstă mai mică şi cu o condiţie fizică mai slabă, am clacat spre final. Suntem mulţumiţi că am avut o prestaţie bună în prima repriză”.