Halloween – sărbătoarea fricii, întunericului şi a morţii

halloween-mask

 *SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ MINISTRULUI EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII, INSPECTORILOR ŞCOLARI, CADELOR DIDACTICE, PĂRINŢILOR ŞI ELEVILOR IMPLICAŢI ÎN ORGANIZAREA SĂRBĂTORILOR DE HALLOWEEN

 

De câţiva ani încoace, majoritatea instituţiilor de învăţământ din România celebrează Halloween-ul, o sărbătoare de sorginte păgână, denumită, pe bună dreptate, a fricii, a întunericului şi a morţii. În apropierea zilei de 31 octombrie, încep pregătirile pentru petreceri, concursuri, carnavaluri sau parade la care iau parte nu doar copiii, ci şi părinţii sau profesorii lor. În cadrul acestor manifestări „educativ-culturale”, preşcolarii, şcolarii mici sau liceenii se întrec, cot la cot cu educatorii, în a-şi etala costumele de vârcolaci, vampiri, mumii, diavoli, monştri, vrăjitori sau fantome.  În ciuda unei aparenţe de joacă, farsă ori distracţie, Halloween-ul este, de fapt, o sărbătoare închinată Zeului Morţii, Samhain, căruia celţii îi aducea jertfe umane, existând mărturii că practica sacrificiului uman e încă folosită şi în zilele noastre.

 

Lucru manual cu fantome, păianjeni, vrăjitoare

 

Răspândirea acestei sărbători e de neînţeles într-o ţară creştin-ortodoxă şi într-un spaţiu atât de bogat în sărbători tradiţionale, autentice, aşa cum este Dragobetele, o sărbătoare a iubirii populare româneşti. Cine are interes ca în şcolile din România să se oficializeze celebrarea morţii şi a întunericului? Ce legătură poate exista între procesul de învăţământ – axat pe instruirea şi educarea elevilor – şi o manifestare străină de identitatea poporului român, de valorile, cultura şi credinţa lui?

Paleta activităţilor de Halloween este foarte largă şi, într-adevăr, foarte „educativă”. În timp ce la orele de lucru manual copiii de grădiniţă realizează fantome din şerveţele, vrăjitoare, păianjeni cu pânze, fantome după amprenta piciorului sau fantome din spirale, şcolarii îşi confecţionează măşti groteşti, pelerine, îşi vopsesc feţele, purtând tot felul de însemne drăceşti (coarne şi coadă de drac, crucea răsturnată etc.). Dascălii nu rămân nici ei mai prejos, costumându-se în aceeaşi manieră şi organizând concursuri la care posesorii celor mai înspăimântătoare costume sunt recompensaţi cu generozitate:

«… îngeraşii, drăcuşorii, o asistentă medicală, mirele şi mireasa, vrăjitoarele şi… chiar Moartea au prezentat costumele, cele mai frumoase dintre ele fiind premiate: diplome şi prăjiturele. „Am ales această costumaţie pentru că mi s-a părut deosebită. Mi-a plăcut şi am vrut să câştig”, declară Frankenstein (Apostolescu Ştefan, clasa a V-a B). Clasa a III-a sau clasa a VIII-a, toţi au fost foarte inspiraţi în alegerea personajelor în pielea cărora au vrut să intre. Încrezători şi cu zâmbetul pe buze, elevii s-au prezentat în faţa spectatorilor, cu dorinţa de a fi cei mai buni (….)

„Sunt costumată în vrăjitoare. Mi se pare că pune în evidenţă ceva care să sperie spiritele rele. În plus, acest personaj mi-a plăcut de când eram mică”, spune Alice Petricică, din clasa a VI-a C.» (din articolul Halloween alungă spiritele rele din şcoli, ziarul Valea Prahovei, noiembrie 2009)

 

«Vineri, stafiile au bântuit coridoarele şcolii, vrăjitoarele au îngrozit lumea, scheletele şi-au făcut de cap, iar monştrii şi-au intrat în drepturi. Nu este vorba despre un film de groază, ci de petrecerea Halloween, organizată la Şcoala „George Enescu” din Sinaia. Elevii s-au costumat în tot felul de personaje, care mai de care mai înfricoşătoare. Înainte să se dea startul petrecerii, cei mari au vrut să-i sperie pe colegii mai mici şi… au reuşit. „Atât copiii care învaţă la şcoala George Enescu, cât şi cadrele didactice au pregătit o serie de activităţi care au început de la ora 9.00. Ele s-au încheiat cu Halloween party. Elevii au fost foarte fericiţi şi mulţumiţi, deşi această sărbătoare nu este românească, costumele lor, dar şi ceea ce au pregătit ei, denotă faptul că iubesc această sărbătoare”, a precizat prof. Aurora Arieşan, consilier programe educative. Tinerii şi-au etalat costumaţia şi au primit de la profesori prăjituri şi bomboane. Elevii au realizat şi desene înfricoşătoare, desene care au fost expuse pe coridoarele şcolii. Apoi, au dansat şi s-au distrat la petrecerea „groazei”. Elevii şi-au speriat până şi profesorii. La unele clase, tinerii şi-au aşteptat dascălii costumaţi şi cu dovleci pe bănci. „M-am îmbrăcat în vrăjitoare, însă fac vrăji bune. Dacă aş avea puteri, mi-aş dori ca toţi oamenii să fie mai buni”, a spus o elevă. Pentru că au reuşit să creeze atmosfera de Halloween în şcoală, elevii au primit dulciuri, dar şi diplome. De asemenea, profesorii i-au felicitat pentru creativitate.» (articolul Petrecere de groază, ziarul Valea Prahovei, ediţia din 3 noiembrie 2009)

 

Demoni invocaţi în clase de curs

 

Deşi nu este decât o veritabilă invocare a demonilor şi a făpturilor infernale, iată că, treptat, Halloween-ul devine un soi de sărbătoare naţională a românilor, o sărbătoare pe care însuşi „părintele” modern al „bisericii lui Satan”, Anton Szandor LaVey, o considera drept una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic, alături de “Noaptea Walpurgică” sau „Sabatul vrăjitoarelor”, de pe 1 mai.

În preajma acestei sărbătorii, televiziunile difuzează filme horror, în vitrinele magazinelor, în parcuri, în localuri, şcoli şi universităţi, pe uşile caselor, peste tot apar vrăjitoare călare pe mătură, dovleci-felinar, coarne şi alte imagini demonice.

Cum de am ajuns să ne bucure monstruozitatea, să ridicăm la rang de virtute cruzimea, oroarea, sadismul? De ce nu ne întrebăm ce ascunde această sărbătoare, aparent nevinovată, înainte de a ne grăbi să o sărbătorim cu atâta fast?

În timp ce în şcolile din România se promovează teroarea, cruzimea, violenţa şi moartea, Ministerul Educaţiei din Rusia decide să interzică orice eveniment legat de sărbătoarea Halloween-ului în scoli. Un reprezentant al ministerului, Alexander Gavrilov, a declarat că această hotărâre se menţine din 2003, iar motivaţia este legată de faptul că această sărbătoare promovează cultul morţii, personificarea morţii şi a forţelor răului, fiind în contradicţie cu natura instituţiilor de învăţământ. Gavrilov a precizat că Halloweenul “tulbură mintea şi afectează sănătatea spirituală şi morală a elevilor”, concluziile sale fiind împărtăşite de o serie de psihiatri consultaţi pe aceasta temă.

 

Identitate naţională cu fantome americane?

 

 Legea Educaţiei Naţionale conţine prevederi foarte clare privind păstrarea identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român, în unităţile de învăţământ fiind strict interzise activităţile care pun în pericol moralitatea şi integritatea fizică şi psihică a copiilor şi cadrelor didactice.

Astfel, între principiile care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior din România, se numără şi „principiul asumării, promovării şi păstrării identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român” (art. 3, pct. h).

De asemenea,  la art. 7. — (1) legea prevede că „în unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care  pot  pune  în  pericol  sănătatea  şi  integritatea  fizică  sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic”.

În ceea ce priveşte comportamentul cadrelor didactice, legea aminteşte, la art. 273 – (3), că „personalul didactic poate exprima liber opinii profesionale în spaţiul şcolar şi poate întreprinde acţiuni în nume propriu în afara  acestui  spaţiu,  dacă  acestea  nu  afectează  prestigiul învăţământului şi demnitatea profesiei de educator, respectiv prevederile prezentei legi”. Totodată, „personalul didactic, personalul didactic auxiliar, precum şi cel de conducere, de îndrumare şi de control din  învăţământul preuniversitar răspund disciplinar pentru încălcarea  cu vinovăţie a îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de muncă, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului unităţii/instituţiei, conform legii.” (Art. 280. — 1)

 

”Aş  vrea să omor pe cineva”

 

Având în vedere cele menţionate mai sus, solicităm Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, precum şi Inspectoratelor Şcolare Judeţene interzicerea urgentă a activităţilor desfăşurate de Halloween, activităţi care afectează pe termen lung sănătatea spirituală şi morală a elevilor din România.

În urma unui extemporal dat elevilor de clasa a IV-a într-o şcoală americană, la întrebarea: „Cum aţi vrea să serbaţi Halloween-ul?”, 80% au răspuns: „Aş vrea să omor pe cineva…”. De asemenea, creşterea violenţelor din timpul Halloween-ului a devenit o evidenţă, „distracţia” asociindu-se cu fapte penale, consum de alcool şi droguri sau accidente grave.

Îşi poate asuma vreun profesor responsabilitatea pentru urmările ce ar putea apărea în urma acestui joc nevinovat de-a moartea?

 

Semnatari:

 

  1. 1.      Asociaţia Creştin Ortodoxă Mama Olga, Piatra-Neamţ
  2. 2.      Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul Neamţ
  3. 3.      Asociaţia Medicală Concordia 2006, Piatra Neamţ
  4. 4.      Federaţia Asociaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România
  5. 5.      Asociaţia Pro-vita Craiova
  6. 6.      Asociaţia Pro-vita Gorj
  7. 7.      Asociaţia Pro-vita Sibiu
  8. 8.      Asociaţia Bucovina Profundă Suceava
  9. 9.      Asociaţia Sf. Martiri Brâncoveni, filiala Suceava
  10. 10.  Asociaţia Simplu România
  11. 11.  Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni Constanţa
  12. 12.  Asociaţia Ieromonah Arsenie Boca Arad

 

N.R. Titlul şi intertilurile aparţin redacţiei