Guvernele României și Basarabiei, ședință comună la Piatra Neamț!

Premieră pentru Piatra Neamț și, probabil, pentru orice oraș de provincie din România: pe 23 martie, membrii guvernelor României și Republicii Moldova se vor întruni la Piatra Neamț, la invitația și inițiativa președintelui PSD și CJ Neamț.

„Municipiul Piatra Neamț va găzdui o ședință bilaterală a guvernelor din România și Republica Moldova. Suntem onorați, și cred că nu este un cuvânt prea mare, pentru faptul că Guvernul României a ales ca această ședință să aibă loc la Piatra Neamț. Este o cinste și o onoare pentru noi“, a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, Ionel Arsene.

Marele eveniment vine la numai 4 zile înainte ca cele două țări să sărbătorească unul dintre cele mai mari momente istorice: pe 27 martie 1918 Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.

Unic pentru Piatra Neamț, evenimentul va aduce în prim plan colaborarea celor două țări, înfrățirile dintre Piatra Neamț și ale localități din județ cu cele din Basarabia, viitoarele parteneriate.

Mariana OLTEAN TUDOSE