Ghinioane și accidente produse marți, 13. Doi copii au ieșit cu bicicleta în fața ambulanței

*Polițiștii nemțeni atenționează părinții să nu lase copiii nesupravegheați
Doi copii care se plimbau cu bicicleta pe stradă au fost loviți de o ambulanță, în cartierul Văleni, din municipiul Piatra Neamț.
Accidentul s-a produs marți, la ora 14:20, iar polițiștii rutieri care au intervenit au stabilit că cel de 13 ani a pierdut controlul bicicletei pe strada în pantă. „Echipa de cercetare deplasată la fața locului a stabilit, din primele cercetări, că în timp ce un bărbat de 43 de ani, din Piatra Neamț, conducea o ambulanță pe strada Gheorghe Asachi, la intersecția cu strada Cernegura a intrat în coliziune cu o bicicletă condusă de un minor de 13 ani, ce transporta un alt minor de 8 ani. Minorul a pierdut controlul bicicletei în urma deplasării în pantă pe strada Cernegura, intrând în coliziune cu vehiculul și accidentându-se atât acesta, cât și minorul transportat“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.
Un alt băiat, în vârstă de 8 ani, din satul Pluton (comuna Pipirig), a fost rănit de o mașină care l-a surprins în timp ce traversa DN 15B fără să se asigure. Accidentul a avut loc la ora 15:19 și în urma cercetărilor la locul accidentului, polițiștii rutieri au stabilit că în timp ce un bărbat de 43 de ani, din Pipirig, conducea un autoturism pe DN 15B, având direcția de deplasare Pluton – Târgu Neamț, a surprins și accidentat un minor de 8 ani, care s-a angajat în traversarea străzii fără să se asigure.
Tot marți, la Roman, în timp ce un bărbat de 42 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe Bulevardul Republicii spre strada Ștefan cel Mare, ajuns la trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicator și marcaj rutier, din apropierea intersecției cu strada Anton Pann, a acroșat un tânăr de 25 de ani, care s-a angajat în traversarea drumului, a precizat aceeași sursă.
În toate cazurile, conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Polițiștii nemțeni atrag atenția părinților ca, în timpul vacanței de vară să nu neglijeze educația copiilor privind normele rutiere:
– învățați-vă copilul să nu se joace pe carosabil! Strada nu este loc de joacă!
– nu lăsați copiii să circule cu patine cu rotile sau cu bicicleta, în zonele de trafic auto intens!
– traversările se fac numai pe la trecerile semnalizate sau pe la colț de strada! Nu se traversează prin fața sau spatele autovehiculelor oprite!
– trebuie să îi educați să aprecieze corect timpul necesar pentru a traversa în siguranță, luând în calcul că, atunci când se traversează o stradă cu mai multe benzi pe sens, trebuie sa fim mai prudenți!
– traversarea străzii se face perpendicular pe axul drumului, în pas vioi – drumul cel mai scurt ce reduce timpul de expunere la pericol! Trebuie să dăm șoferilor timp suficient pentru a opri înainte de a ne angaja în traversare! Nu uitați! – copii imită comportamentul rutier al adulților. Când traversați prin alt loc decât trecerile marcate, autovehiculele au prioritate – este responsabilitatea dumneavoastră să vă asigurați și să îi asigurați pe cei mici!
– Pe conducătorii de vehicule îi sfătuim să reducă viteza de deplasare și să circule cu atenție sporită la apropierea de trecerea pentru pietoni, astfel încât să poată opri și acorda prioritate, în zona instituțiilor de învățământ, obiectivelor social-culturale sau economice, unde observă un flux mare de pietoni, în special copii, la apropierea de stațiile mijloacelor de transport în comun, în special cele care nu sunt prevăzute cu alveole sau refugii pietonale, unde unii pietoni se pot angaja în traversare prin fața mijlocului de transport, la apropierea de unul sau mai mulți pietoni care se deplasează pe partea carosabilă, indiferent de sensul de mers.
Cristina IORDACHE