Gheorghe Ştefan, replică dură la adresa lui Culiţă Tărâţă: A distrus vieţi şi familii!

tarata

Primarul municipiului Piatra Neamţ a avut ieri o reacţie dură la adresa preşedintelui CJ Neamţ pe care îl acuză că şi-a urmărit de-a lungul vieţii doar interesul personal.
Reacţia lui Gheorghe Ştefan a venit după ce Culiţă Tărâţă a anunţat (iar) că va căuta soluţii, cu juriştii, pentru a recupera de la clubul de fotbal FC Ceahlăul sumele alocate în ultimii 5 ani de legislativul judeţean. Ar fi vorba, potrivit calculelor făcute de conducerea CJ Neamţ, de circa 5,4 milioane de lei care au venit ca sprijin pentru a susţine clubul, inclusiv echipele de juniori.
”CJ Neamţ va cere banii aceia înapoi, este obligat. Vom consulta juriştii să vedem ce avem de făcut. În plus, hotărarea care s-a luat în legislatura trecută a fost cu 18 pentru la 17 împotrivă. Iar 5 din cei 18 care au votat pentru, sunt declaraţi incompatibili”, a declarat Culiţă Tărâţă.
Primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan a replicat dur la adresa preşedintelui CJ Neamţ.
„El este învăţat să facă doar abuzuri, vrea să distrugă un club de fotbal, să sufere mii de copii şi familiile lor. Suntem pe primul loc în ţară la nivelul cluburilor de copii si înaintea unor cluburi cu tradiţie din Europa cum este Arsenal Londra. Au ajuns cluburi ca Dinamo şi Rapid să ceară să joace aici pentru a-şi obţine licenţele, iar FC Vaslui la fel, vrea să joace aici în Cupele Europene. Au venit echipe mari de fotbal la Piatra Neamţ dar şi echipa naţională a României. Când faci performanţe, ce vrea să facă domnul Tărâţă? În afară să distrugă familii şi vieţi şi societăţi, ce mai ştie să facă? Totul a făcut doar pentru el şi interesul lui personal” a declarat Gheorghe Ştefan.

G. Apetrii