„Aici te-au mutat? Ce bine că te-am găsit!” întrebarea era adreastă lui Gheorghe Dascălu, omul cu dozatoarele de lapte amplasate la intrarea în hala Pieţei Centrale. Apoi, imediat apare o altă femeie nedumerită. Găsise dozatoarele cu lapte, dar nu şi magazinele cu peşte proaspăt. „Ele unde s-au mutat?” Răspunsul a fost pe cât se poate de scurt: „S-au mutat… de tot!” „Atunci eu ce mă fac, unde să mă duc?” Se tot întreba ca pentru sine femeia…
Asta era ieri dimineaţă atmosfera din Piaţa Centrală. Cel puţin în unele zone…
*Am pierdut tot, acum pornim de la zero”…
Pe Gheorghe Dascălu l-am găsit, mutat cu dozator cu tot, afară, în faţa hotelului pieţii, chiar la intrarea în autoserivire. „Acum stăm afară, n-avem încotro. Poate ne vor da un loc în scară, aici la Mall. Am mai vorbit la Nemţeanu, acolo unde au fost ruşii. Adică moldovenii. Căutăm în cotinuare. Acum, lumea este dezorientată, nu ne găseşte. Clienţii ne caută, se anunţă unii pe alţii unde ne găsesc. Mai greu e cu clienţii noi, pentru că nu prea se cunosc între ei. Dincolo, în fiecare, zi aveam câte un client doi noi… Am pierdut tot, acum pornim la drum de la zero. Mă refer la dozatoare. Aveam două dozatoare de lapte. Unul ceva mai vechi, vorba vine, cu o capacitate de 200 litri. Cel de-al doilea e mai nou, de 400 litri. Ne-au costat 18.000 euro amândouă. Noroc că nu montasem tot acolo şi dozatorul pentru laptele de capră. Îl pierdeam şi pe acela…”
Cât despre asigurarea dozatoarelor, nici vorbă de aşa ceva! „Nu le-am asigurat, cine se gândea la o aşa nenorocire… Ne-am gândit că piaţa este asigurată, aşa scrie în contractul de închiriere. Nu l-am citit mai cu atenţie, ca să ştim că neapărat trebuie să ne asigurăm şi noi bunurile proprii. Nu ne gândeam că va lua foc şi va arde atâta metal cât era în piaţă. Nu ne gândeam la incediu…”, mai zice omul, cu amar.
*”Vindem laptele la preţ de nimic…dar dacă nu vindem laptele, nu avem cu ce plăti datoriile ”
Gherghe Dascălu ne-a vorbit mereu la plural, atunci când era vorba de afacerea cu laptele la dozator. O afacere de familie, patronată de soţii Sînzîiana şi Gherghe Dascălu din Ghigoieşti. O familie de fermieri adevăraţi, de la mic la mare. Adică cei trei copii şi, normal, părinţii lor. Copii care au crescut odată cu ferma, muncind în ea. Primii doi, Cosmin şi Denis sunt deja majori, nu şi mezinul Ştefan.
Au pus ban peste ban şi i-au încropit o fermă de toată frumuseţea, au terenuri pentru furaje, dar şi utilajele agricole necesare. Deţin în prezent 70 de vaci, cu tot cu tineret. Cosmin, fiul mai mare, a vrut şi capre. Asta are acum, vreo 40 la număr, toate de rasă. Iniţial, laptele îl dădeau la procesatori, după care le-a venit ideea cu dozatoarele. Tot laptele îl vindeau la dozator, în Piaţa Centrală. Acum, după incendiu, n-au avut încotro şi s-au întors iar la procesatori.
„Vindem laptele la preţ de nimic. Dozatorul de acum are numai 200 de litru, dincolo, la cele două, aveam capatatea de trei orim mai mare. Dacă nu vindem laptele, nu avem cu ce plăti datoriile. Că ultimul dozator l-am luat pe datorie, am plătit o parte din bani, cu restul să ne mai aştepte. Vindem laptele la dozatorul pe care îl luasem pentru laptele de capră. Acum, am renunţat la el, lăsăm iezii să sugă. Nu mai avem unde şi la ce vinde şi lapte de capră. Vrem să luăm nişte bannere, să le punem din loc în loc, ca să ştie clienţii noştri unde să ne găsească. ”
Dar până se recurgă la bannere, a încercat şi o altă soluţie: ajutorul la colegii comercianţi bătuţi şi ei de soară. A vrut să pună nişte afişe pe tarabele lor.Nici unul nu a acceptat! S-a zis şi cu solidaritatea de breasă…
Tina CONDREA
Foto: Sorin PRUTEANU