Gest şocant al unui adolescent: S-a aşezat pe calea ferată şi a aşteptat trenul

* Garnitura i-a tăiat ambele picioare

Florian Şchiopu din Dochia, comuna Girov, s-a nenorocit la 17 ani, convins că aşa va avea mai multe şanse să câştige bani. Miercuri după-amiază, în jurul orei 17, s-a dus în zona Reconstrucţia din Piatra Neamţ, s-a aşezat calm, cu ambele picioare pe calea ferată şi a aşteptat să vină trenul. Mecanicul n-a putut opri în scurt, deşi l-a văzut pe băiat, şi a rămas înmărmurit pentru că acesta nu a reacţionat, în nici un fel, la semnale. A venit ambulanţa şi a transportat victima, diagnosticată pe loc cu amputaţie completă a ambelor gambe, la spital. Florian Şchiopu a fost internat la reanimare. Era conştient şi striga, de pe targă, că a făcut asta pentru că mama lui nu-i dădea de mâncare şi s-a „gândit” ca dacă nu va mai avea picioare oamenii vor fi mai miloşi cu el.

Mariana Puiu, mama băiatului, a aflat abia ieri dimineaţă ce s-a întâmplat. Secondată de vecinii care o compătimeau a vorbit despre fiul ei: „L-am şi bătut, l-am şi certat, l-am luat şi cu binele. Nicicum n-a mers. Am fost şi la psiholog, am fost peste tot cu el. L-am scăpat din mână şi gata. N-am mai avut ce face. Pleacă de acasă cu săptămânile, nu ştiu pe unde umblă şi ce face. Acum 3 săptămâni s-a întors într-o zi, mi-a luat toate hainele mai subţiri, de vară, şi a plecat din nou. Cum să nu-i dau mâncare? Bineînţeles că i-am dat, dar i-am pretins – e adevărat – să facă şi el ceva, să muncească undeva. Eu lucrez la lemne, la Izvoare, şi aduc 8 milioane pe lună acasă. Dacă el mai fură şi din ăştia nu avem cum ne descurca”.

Vecinele, mult mai dure decât mama, au vorbit despre Florian Şchiopu tranşant. L-au văzut drogându-se cu aurolac, l-au văzut beat, în compania unor ţigani dubioşi care îl tot luau de acasă cu maşina. În ultimul timp, adolescentul se lăuda că o să plece în Italia. Şi de aici s-a născut ipoteza că probabil ţiganii l-au îndemnat să se mutileze, ca să fie mai profitabil la cerşit.

„Da nu ştiu de ce nu a stat să-l calce trenul, să-l omoare de tot şi gata”, a spus, cu năduf, o bătrână. „Acu’ a rămas fără picioare şi tot amărâta asta de mă-sa tre’ să se chinuiască cu el. Eu n-am pomenit aşa copchil! I-a dezvelit casa şi a vândut tabla, i-a desfăcut soba de teracotă şi a dat-o, acu’ i-o luat şi hainele. Mai demult a vrut să dea foc la butelie să arunce casa în aer. L-a chemat un vecin care are animale să muncească la el, da nu s-o dus. Bine că s-o dat la tren. Acolo l-o dus mintea, dacă o fi fost şi drogat, iaca o făcut-o şi pe asta”.