Ger şi viscol

VREME_

*Ieri dimineaţă, mercurul din termometre coborâse până la minus 13 grade Celsius

*Vremea contrastelor:primăvară la Piatra Neamţ, ger şi zăpadă pe Vârful Toaca

Pare greu de crezut, dar ieri, în unele zone din ţară a fost ger şi viscol. De aceste intemperii n-a scăpat nici partea de vest a judeţului, respectiv masivul Ceahlău, unde iarna încă era prezentă, cu temperaturi minime de aproape minus 10 grade Celsius. Tot pe crestele munţilor, stratul de zăpadă măsura 19 centimetri, în aceeaşi zi, vântul sufla din nord-est, cu viteze de 18 m/s, iar cerul era brăzdat de câţiva nori rătăciţi. Însă frigul cel mai pătrunzător a fost pe Vârful Omu, unde în aceeaşi zi a fost viscol şi ger, iar mercurul din termometre coborâse până la minus 13 grade Celsius. Vântul sufla cu putere, cu peste 20 m/s, din est-nord-est.

Dacă la înălţime era îngheţ şi ger, în schimb, în partea de est a Neamţului soarele strălucea cu putere, iar vântul adia un aer călduţ, care la ora 10 înregistra 4 grade Celsius la Piatra Neamţ, Roman şi Târgu Neamţ. Dar apoi, pe parcurs, la Piatra Neamţ şi Roman la orele amiezei (12) mercurul din termometre se ridicase până la 7 grade Celsius.

Şi în următoarele zile, în Neamţ vremea va fi caldă, cele mai mari temperaturi se vor înregistra la sfârşit de săptămână, când mercurul din termometre poate urca chiar şi până la 17 grade Celsius.

V. ANDRIEŞ