Găsită moartă în fântână, în prima zi de Crăciun

moarta bisericaO femeie de 74 de ani, din satul Cârlig, comuna Dulcești, a murit în prima zi de Crăciun, fiul ei fiind cel care a găsit-o în fântână.

Bărbatul a sunat la ora 112 și a cerut ajutorul pompierilor pentru scoaterea femeii din puțul adânc de peste 20 de metri. „La locul solicitării s-a deplasat un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Roman cu o autospecială și corpul femeii decedate a fost scos din fântâna adâncă de peste 20 de metri“, a declarat locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Cadavrul a fost transportat la morgă pentru necropsie și poliția a deschis un dosar de moarte suspectă urmând a stabili împrejurările în care a decedat femeia.

Un pietrean a fost găsit mort, în locuința sa, după ce o femeie a anunțat la 112 că bărbatul nu răspunde la telefon de două zile. Solicitarea a fost făcută miercuri, 23 decembrie, la ora 14,35, pompierii fiind îndrumați la un imobil de pe strada Ion Anghelescu, din Piatra Neamț. Îngrijorarea femeii a fost confirmată de vecinii care au spus că nu l-au mai văzut de câteva zile pe bătrân. „La locul indicat s-au deplasat echipajul pentru descarcerare al Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Pompierii au deschis de urgență ușa și au găsit bărbatul, în vârstă de 78 de ani, în dormitor, din nefericire decedat“, a mai spus ofițerul de presă. Ancheta poliției urmează a elucida cauzele și împrejurările în care a murit bărbatul.

Cristina IORDACHE