Găsit mort lângă butoaiele cu vin

Monoxidul de carbon degajat în urma procesului de fermentare a vinului a provocat moartea unui bărbat din localitatea Cotu Vameş, comuna Horia. În dimineaţa de 21 octombrie, gospodarul, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit fără viaţă în beci, lângă butoaiele în care fierbea vinul. L-au descoperit nişte vecini care-l căutaseră îngrijoraţi că bărbatul nu iese la cules porumbul de pe tarla, aşa cum se înţeleseseră de cu seară. După ce oamenii au sunat la 112, la fața locului au ajuns și un echipaj SMURD, dar și o mașină de pompieri, însă încercările cadrelor medicale de a-l resuscita pe bărbat nu au avut succes. Echipajul medical a stabilit că decesul ar fi survenit în urmă cu câteva ore, probabil în seara de 20 octombrie. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamţ îi îndeamnă pe cetățeni să fie prudenți în perioada fermentării vinului. Nu este recomandată aflarea pe perioade lungi în beciurile unde există recipiente cu vin în proces de fermentare, mai ales dacă beciurile nu sunt dotate cu sisteme de ventilare.

Geanina NICORESCU