Luna martie se leagă de împlinirea a 56 de ani de la moartea lui Gala Galaction (pseudonimul literar al lui Grigore Pișculescu), scriitor, preot ortodox, profesor de teologie, traducător al Bibliei în limba română din ebraică și greacă (împreună cu Vasile Radu și Nicodim Munteanu).
Îndrăgostit de Ținutul Neamțului, Gala Galaction a adunat, în pagini pline de sensibilitate, impresii și observații legate de oamenii pe care i-a cunoscut, de-a lungul timpului, de natura înconjurătoare, de locurile pe unde au trecut „voievozi și vlădici, coconi și jupâniței, soli străini (…) și au dus cu ei renumele Moldovei și al Mănăstirii Neamț“.
„Bujorii“, „Narcișii“ și „Crizantemele“ de la Mănăstirea Neamț
„Observațiile privind natura înconjurătoare, Gala Galaction le-a așternut într-un volum intitulat «Clopotele din Mănăstirea Neamțu». Aici a reunit evocări, impresii, pagini memorialistice și meditații, câteva având ca pretext florile: «Bujorii», «Narcișii», «Crizantemele». Dar tot el ne-a lăsat pagini de-a dreptul fermecătoare, privind locurile pe unde au copilărit și trăit Creangă și Sadoveanu: «Am trecut pe aici de atâtea ori și în atât de multe dispoziții sufletești încât drumul meu de astăzi – exact drumul lui Creangă – mi se pare o poveste familiară, auzită de 10 ori de la bunica, știută în toate amănuntele și totuși nespus de dragă și de binevenită inimii. Am ascultat povestea aceasta și vara și iarna, și pe soare și pe vânt, și pe ploi care răsturnau pământul». Atras de liniștea mănăstirilor și de farmecul întâlnirilor cu alți scriitori, Gala Galaction își petrecea multe vacanțe la Agapia sau la Neamț. La Agapia, Gala Galaction scria, citea și drumețea. El descrie numeroase călătorii, prin împrejurimi, pornind cu toiagul dimineața, înainte de răsăritul soarelui, iar scrisul lui, în cazul în care nu era vorba de unele colaborări la revistele vremii: «Viața socială» a lui N. D. Cocea, «Viața Nouă» – Ovid Densușianu sau «Viața Românească» (C. Stere), se va vedea în lucrările care au văzut lumina tiparului în această perioadă: «Bisericuța din răzoare» (1914), «Clopotele din Mănăstirea Neamțu» (1916) sau «Răboj pe bradul verde» (1920)“ (prof. Gh. Radu – „Pagini alese din istoria județului Neamț“, vol. II, Ed. Cetatea Doamnei, 2015).
Repere bio-bibliografice
Gala Galaction s-a născut la 16 aprilie 1879, în localitatea Didești, județul Teleorman, în familia unui țăran de origine aromână, mama sa fiind fiică de preot. În perioada 1909-1922, este numit „defensor ecclesial“ pe seama Eparhiilor Râmnic și Argeș, iar în 1922 este hirotonit preot. În anul 1926 devine profesor la Universitatea din Chișinău. În perioada interbelică desfășoară o susținută activitate publicistică, în colaborare cu Tudor Arghezi, editând revistele „Cronica“ și „Spicul“. Între anii 1922-1926 este misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, apoi profesor titular la catedra de Introducere și Exegeza Noului Testament de la Facultatea de Teologie din Chișinău (1926-1941), decanul acesteia (1928-1930), profesor de Exegeza Vechiului Testament la Facultatea de Teologie din București (1941-1947) și membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor (din 1954).
A publicat studii despre Noul Testament, articole, meditații, conferințe, predici, între scrierile sale teologice numărându-se: „Scrisori teologice. Piatra din capul unghiului“ (1926), „Cartea creștinului ortodox“ (1926), „Meditare la rugăciunea domnească, adică Tatăl nostru“ (1927), „Scrisori către Simforoza. În pământul făgăduinței“ (1930).
Totodată, Gala Galaction a publicat nuvele, romane, note de călătorie, precum și articole în principalele ziare și reviste ale timpului, opera sa literară cuprinzând scrieri precum: „Bisericuța din Răzoare. Nuvele și schițe“ (1914), „La țărmul mării“ (1916), „Toamne de odinioară“ (1924), „Roxana“ (1930), „Papucii lui Mahmud“ (1931). În 1947 a fost ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România.
Gala Galaction s-a stins din viață pe data de 8 martie 1961, la București.
Irina NASTASIU