Furtuni în luna lui „Cireşar”

furtuna

*Temperaturi ceva mai mari în termometre

Început de vară furtunos. În luna lui „Cireşar”, vremea nu mai conteneşte să ne surprindă cu averse şi frig. Ieri, de exemplu, în Neamţ cerul a fost mai mult acoperit, a plouat în reprize, iar precipitaţiile căzute au fost importante cantitativ.

La orele amiezei, la Piatra Neamţ era destul de rece, cu o temperatură în termometre de doar 17 grade Celsius. Nici romaşcanii şi târgnemţenii n-au huzurit, în oraşele lor, la ora 13, mercurul din termometre indica 18 grade Celsius. Dar cel mai frig a fost pe masivul Ceahlău, acolo se înregistrau doar 8 grade Celsius. Şi pentru următoarele zile, meteorologii nu prognozează un timp tocmai plăcut, deoarece nu ne vor ocoli furtunile ce vor fi însoţite de intensificări ale vântului şi descărcări electrice. De exemplu, astăzi, la Piatra Neamţ cerul va fi variabil, iar temperatura maximă a zilei va fi de 27 de grade Celsius. A doua zi, lucrurile nu se vor schimba în aspectul timpului, va ploua, iar cerul va fi mai mult acoperit. În schimb, duminică năduşeala va fi ceva mai mare, căci la orele prânzului vor fi aproape 30 de grade Celsius. Şi în această zi e posibil să apară ceva ploi, cu tunete şi fulgere, precum şi de gheaţă. După lăsarea întunericului, mercurul din termometre va indica până la 14 grade Celsius.

V. ANDRIEŞ