Fundația Vodafone a mobilizat peste 3000 de voluntari

În perioada ianuarie-octombrie 2017, peste 3.000 de voluntari au fost implicați în acțiunile organizate de Fundația Vodafone România și programele pe care fundația le sprijină prin parteneriatele derulate cu organizații neguvernamentale din toate regiunile țării. Dintre aceștia, peste 700 sunt angajați Vodafone România care au participat la acțiuni de voluntariat având ca beneficiari aproximativ 1.700 de persoane aflate în dificultate: copii, adulți din famiii defavorizate, vârstnici.
Ca urmare a numărului din ce în ce mai mare de înscrieri înregistrate anual, fundația a apelat la tehnologie pentru eficientizarea acestei activități. În 2015, a creat o platformă online prin care sunt gestionate toate proiectele proprii de voluntariat la care pot participa angajații companiei. Printre acțiunile de voluntariat care au antrenat cel mai mare număr de participanți s-au numărat programele de renovare și construire de locuințe sociale, în 13 județe din țară, cu participarea a 2.400 de voluntari.

„De la an la an, observăm creșterea interesului oamenilor pentru a participa ca voluntari la diverse acțiuni. Voluntariatul a devenit în timp o valoare intrinsecă a muncii pe care o desfășurăm, un fel de a fi atât al colegilor noștri implicați în proiectele sociale și al partenerilor care se alătură inițiativelor pe care le lansăm, cât și al celor din comunitățile dezavantajate care au descoperit că ajutorul lor este foarte important pentru a construi o viață mai bună de care să se bucure cu toții‟, a declarat Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.

În afară de mobilizarea voluntarilor Vodafone România, peste 1.700 anual, fundația încurajează la nivel național comportamentul orientat către voluntariat prin programele pe care le dezvoltă împreună cu organizațiile partenere și care implică sute de oameni în diverse acțiuni care schimbă viața comunităților din toate regiunile țării. „Investiție în Mediul Rural”, de exemplu, este un program strategic derulat în runde anuale, în care componenta voluntariatului este o cerință ce trebuie îndeplinită de organizațiile partenere pentru a primi finanțare. Cea mai recentă ediție anuală a programului, 2016-2017, a mobilizat peste 500 de voluntari în proiecte care au avut aproape 20.000 de beneficiari din mediul rural – copii și persoane în vârstă defavorizate din punct de vedere economic sau social.

Un alt exemplu de mobilizare a unui număr mare de voluntari este “Scrisori pentru Moș Crăciun”, programul prin care, anual, sute de copii din medii defavorizate primesc cadouri de Crăciun. Numărul total al voluntarilor implicați la nivelul întregii țări în acest program, începând din 2010, a depășit 2.200.

M.O.T.