Funcţia de director executiv al DSP Neamţ, disputată de două candidate

Două candidate se vor “duela” marţi, 24 aprilie, pentru ocuparea funcţiei de director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ. Comisia de concurs a Agenţiei Naţionale a Funţionarilor Publici a admis participarea la concurs a actualului director executiv interimar al DSP Neamţ- ing. chim. Anca Brînduşa Movilă, şi a Antoniei Carla Simionescu, intrată pentru a treia oară într-o competiţie pentru ocuparea unui post de conducere la o instituţie din acest judeţ. În vara anului trecut a încercat să ocupe, prin concurs, funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, dar şi-a încercat norocul şi la Consiliul Judeţean, unde ar fi vrut să ajungă director executiv al Direcţiei de Management, însă după proba scrisă a fost declarată respinsă, acumulând doar 37 puncte.
Dosarele de înscriere la concursul pentru funcţia de director executiv al DSP Neamţ s-au depus la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în perioada 5 martie 2018 -26 martie 2018, proba scrisă fiind programată pentru 24 aprilie 2018.
Candidatele au trebuit să îndeplinească o serie de condiţii de participare, respectiv studii universitare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii, vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice- minimum 3 ani.
Printre atribuţiile şefului DSP se numără organizarea şi coordonarea, după caz, a întregii activităţi a unităţii din directa subordine, evaluarea şi coordonarea asistenţei medicale de sănătate publică, promovarea sănătăţii şi medicinei preventive, asistenţa medicală de urgenţă, curativă, de recuperare medicală, asistenţa medico-socială, care se acordă prin unităţile sanitare publice sau private, în teritoriul administrativ. Directorul executiv coordonează şi controlează implementarea şi realizarea programelor naţionale de sănătate, pe care le derulează în teritoriul arondat, în scopul îndeplinirii obiectivelor şi realizării indicatorilor, prin desfăşurarea activităţilor specifice la nivel local. Or, fostul conducător al instituţiei, dr. Dan Morenciu, a fost “debarcat” tocmai pe motiv de neimplicare în realizarea unor obiective, precum neacoperirea vaccinală suficientă în contextul dezvoltării unei epidemii naţionale de rujeolă.
Geanina NICORESCU