Frigul şi inundaţiile au scumpit piaţa

piata

* Gogoşarii de calitate se vând cu 5 lei kilogramul, iar roşiile cultivate ecologic– cu un leu mai puţin

Frigul din ultima perioadă, dar şi inundaţiile din Galaţi, au pus „mână de la mână” şi au înclinat balanţa scumpirilor prin pieţele nemţene. Costurile s-au modificat în principal la legume, care se comercializează în funcţie de provenienţă şi calitate. Un alt aspect ce trebuie luat în considerare, ar fi şi adaosurile practicate de speculanţi, care îşi vor partea pentru „munca” prestată. În tot acest „carusel” al scumpirilor, oamenii cu venituri modeste sunt cei mai afectaţi de situaţie, mai ales în această perioadă, când clopoţelul anunţă începerea unui nou an şcolar, iar părinţii se văd nevoiţi să-şi împartă bugetul în mai multe direcţii. Plus că vine iarna, iar la sate o familie trebuie să aloce cel puţin o mie de lei pentru lemne.

Din aceste cauze, gospodinele care au sperat că îşi vor umple cămările cu tot felul de bunătăţi la preţuri rezonabile, s-au înşelat, şi vor fi nevoite să mai reducă din porţiile programate.

Peste toate, inundaţiile din Galaţi au mărit, în câteva zile, preţurile la gogoşari, vinete, ceapă şi ardei – ingrediente de bază pentru  zacuscă. Gogoşarii au ajuns 5 lei kilogramul, însă cei de prima „mână”, căci cei ofiliţi şi mai mici erau la jumătate de preţ. Totuşi, pentru a nu rămâne cu marfa nevândută, pieţarii ofereu şi aşa-zisele bonusuri, e vorba de legume stricate pe jumătate, dar curăţate în prealabil. Clienţii cu mai puţini bani plăteau doar un leu jumate pe kilogram, şi asta fără tocmeală. Pentru un kilogram de ardei cei interesaţi achitau mai mult de trei lei, iar pentru vinete la fel.

Roşiile s-au scumpit şi ele, mai ales dacă sunt ecologice.„Chiar dacă le-am stropit, nu le-am pus îngrăşământ chimic. Din păcate, ploile din primăvară şi-au pus amprenta pe calitatea lor, căci pe multe fire rodul s-a mănat. Din această cauză sunt puţine, iar colac peste pupăză, a mai venit şi o perioadă rece, care a stagnat creşterea. Toate acestea au dus la scumpirea de la tarabe”, ne-a spus Maria Blaga din Girov.

Prin spatele pieţei şi-au făcut loc „bureţarii”, care îşi prezintă marfa într-un mod „inedit”, direct pe trotuar. Cei mai căutaţi erau hribii, care se vândeau cu 15 lei kilogramul.

Valentin ANDRIEŞ