Fratele șefului Poliției Neamț în concurs la Structura de securitate

* Doar el candidează de unul singur, pe celelalte posturi concurența fiind acerbă

Din 129 de agenți care au trecut prin evaluarea psihologică, au fost declarați „apt“ 120, iar nouă nu s-au mai prezentat. Proba este eliminatorie și face parte din concursul de ocupare a 14 posturi vacante cu grad de ofițer organizat de Poliția Neamț, luna aceasta.

Cele mai multe posturi scoase la concurs sunt pentru Investigații Criminale (5 posturi) și Ordine Publică (4), în timp ce la Investigarea criminalității economice sunt două posturi și câte un post la Resurse Umane, Cazier judiciar și Structura de securitate. Singurul care nu va avea emoții la proba scrisă a concursului, din cauza contracandidaților, este fratele șefului Poliției Neamț. Agentul șef Sebastian Vasile Tablan este singurul înscris pentru postul liber existent în cadrul Structurii de securitate și va trebui să obțină minim 7 la testul grilă de verificare a cunoștințelor specifice postului.

Pentru ceilalți, concurența este mare: sunt 45 de candidați pe cele 5 posturi de Investigații criminale, 47 înscriși pe 4 posturi la ordine Publică, 14 candidați pe două locuri la Investigarea criminalității economice, 18 candidați pe un singur post la Resurse Umane și 9 candidați pe un singur post la Cazier judiciar, statistică și evidența operativă.

Cei care vor promova examenul din data de 26 august și vor ocupa posturile, vor fi trecuți în corpul ofițerilor de poliție. (C.I.)