Fotbal: Un meci „cheie”

*Ceahlăul întâlneşte Petrolul, duminică (ora 18), în prima etapă a returului

Campionatul Ligii I continuă, fără pauză, cu trei meciuri din retur. În cea de a 18-a etapă, Ceahlăul joacă pe teren propriu, duminică, împotriva Petrolului. Chiar dacă nu le place, pietrenii nu au uitat horror-ul din tur, în care au suferit cea mai severă înfrângere din acest campionat: 0-5.

„A trecut ceva timp de atunci şi ne-am mai echilibrat ca echipă. Să sperăm că putem întoarce lucrurile în favoarea noastră”, a declarat antrenorul Ceahlăului, Costel Enache.

Cele două echipe revin în campionat după ce au trecut prin Cupa României, săptămâna aceasta. Petrolul a ieşit bine din această competiţie, calificându-se în semifinale, în timp ce pietrenii au eşuat în această tentativă. Cei de la Ceahlăul încearcă să treacă peste această nerealizare şi iau partea bună a lucrurilor: toate resursele disponibile vor putea fi concentrate în campionat. Iar meciul cu Petrolul, de  duminică, are o importanţă semnificativă.

„În consider un meci cheie pentru ceea ce ne aşteaptă în continuare”, a spus antrenorul Costel Enache. „Ne poate da un moral deosebit pentru ultimele două partide. Avem nevoie de puncte şi sper ca jucătorii să rămână deplin conectaţi la aceste jocuri pe care le mai avem de disputat”.

Petrolul este o echipă cu fluctuaţii, dar a demonstrat că duce bine meciurile cu miză. S-a calificat în semifinalele Cupei României cu o victorie clară, contrară scorului (2-1), după ce pierduse, oarecum surprinzător, la Mediaş, în campionat.

„Sper ca băieţii să fi învăţat din înfrângerea de la Mediaş, iar semnalul de alarmă  pe care l-am tras în ultimele două zile, acela de a nu intra relaxaţi pe teren, să fi ajuns la ei. Sunt sigur că, având o atitudine pozitivă şi respectând adversarul, putem obţine multe”, a declarat antrenorul ploieştenilor, Cosmin Contra, adăugând: „Va fi un meci foarte greu la Piatra Neamţ, pentru că întâlnim o echipă bună, cu un antrenor tânăr, care îşi doreşte să facă performanţă. De la mijloc în sus, Ceahlăul are jucători foarte rapizi, cu experienţă, ce atacă vertical poarta şi, evoluând pe teren propriu, vor avea, probabil, o motivaţie în plus”.

Partida dintre Ceahlăul şi Petrolul se va disputa duminică, de la ora 18, pe Municipal.

Înainte de reluarea campionatului, situaţia în Liga I se prezintă astfel:

1. Steaua      17       13       2          2          38-15 41

2. Astra         17       10       4          3          36-19 34

3. Pandurii   17       10       3          4          28-23 33

4. FC Vaslui  17       9          4          4          29-18 31

5. CFR Cluj    17       8          4          5          33-21 28

6. Petrolul    17       7          6          4          25-17 27

7. Dinamo    17       7          5          5          25-20 26

8. Rapid         17       7          5          5          19-18 26

9. FC Braşov 17       6          5          6          22-24 23

10. Concordia         17       6          5          6          17-21 23

11. Viitorul   17       4          8          5          20-21 20

12. Gaz Mediaş       17       5          4          8          17-25 19

13. Ceahlăul 17       5          4          8          21-30 19

14. Oţelul*   17       4          7          6          20-22 17

15. U Cluj      17       4          3          10       17-33 15

16. CSMS Iaşi           17       4          2          11       14-24 14

17. Gloria     17       2          5          10       13-32 11

18. CS Tr. Severin   17       1          6          10       14-25 9

* Oţelul este penalizată cu 2 puncte.

* Se joacă doar două etape?

Nici nu a început returul în Liga I, iar o echipă cere Ligii Profesioniste de Fotbal să amâne runda a 20-a pentru anul viitor. Argumentul Oţelului Galaţi, care a făcut solicitarea ieri, este respectul faţă de publicul spectator. Acesta ar avea de suferit din cauza scăderii calităţii jocurilor din finalul anului, cauzate de problemele din lot.

Nici Ceahlăul nu stă foarte bine, chiar dacă nu are multe accidentări. Deşi „orice jucător poate fi o soluţie”, cum spune de fiecare dată antrenorul Costel Enache, soluţiile folosite sunt aceleaşi vreo 15 de pe la jumătatea turului.

„Nici nu am consumat energie să ne gândim dacă ar fi fost mai bine ca returul să se joace din primăvară”, a declarat Costel Enache. „Asta este realitatea, ne adaptăm la ea. Un joc- două în plus nu reprezintă o scuză pentru un eventual eşec”.

Ceahlăul are parte de un sezon mult mai lung decât precedentul, cu aceste trei etape din retur şi trei jocuri în Cupa României.