Fotbal: Selecţie cu selecţioner

Încă o selecţie pentru lotul Under 16, a doua din ultima lună, va avea loc la Piatra Neamţ, marţea viitoare. La această acţiune va fi prezent şi selecţionerul Adrian Bumbescu, alături de care se va afla Miodrag Belodedici. Cei doi vor urmări cei mai buni juniori din zona Moldovei. Scopul este de a definitiva naţionala Under 16, care va intra, în toamna anului viitor, în preliminarii Campionatului European pentru jucători sub 17 ani. România va juca în grupă cu Belarus, Finlanda şi Albania. În faza superioară, Turul de Elită, se califică primele două clasate şi posibil a treia, în funcţie de linia de clasament.