Fotbal: Gabi Tudose, liber de Ceahlăul

* Mijlocaşul pleacă din curtea grupării pietrene după mai bine de 15 ani; „Nu m-am obişnuit cu gândul, credeam că o să mor aici”, spune fotbalistul de 24 de ani, la rezilierea contractului

Gabi Tudose este unul dintre ultimii elevi ai Olimpiei, la care s-a apucat de fotbal, acum mai bine de 15 ani. Este de mic, altfel spus, în curtea Ceahlăului, la care s-a transferat cu acte la vârsta de 18 ani. A urmat drumul oricărui tânăr promiţător.  Şi, asemenea majorităţii, în ultimii ani, fotbalul pietrean s-a dovedit  prea mic şi pentru Gabi Tudose.  La sfârşitul lui noiembrie, a devenit liber de Ceahlăul, cu care mai avea doi ani de contract. Părţile s-au despărţit amiabil în cele din urmă, după ce fotbalistul a depus memoriu pentru recuperarea unor restanţe salariale.

„Nu m-am obişnuit cu gândul, credeam că o să mor aici”, spune tânărul mijlocaş, după rezilierea contractului cu Ceahlăul.

La 24 de ani, îşi ia cariera în mâini. Era comod să ştie că are de luat un salariu, fie că joacă sau nu, dar nu mai vrea să aştepte. Cel mai mult îşi doreşte să fie pe teren. În ultimul an, a jucat un retur în Liga a III-a, cu Cetatea Târgu Neamţ, iar în ultimele trei luni s-a pregătit cu un antrenor de juniori, în echipa jucătorilor aflaţi la dispoziţia clubului. Din această postură, mijlocaşul a mai fost împrumutat la Mangalia şi era să ajungă la Petrotub. I-ar fi plăcut să lucreze cu Costel Enache, dar în timp ce jucătorul se îndrepta spre Roman, antrenorul se întorcea la Ceahlăul, iar drumurile celor doi au continuat paralel.

Fiecare schimbare la conducerea tehnică i-a marcat cariera. Gabi Tudose îşi aminteşte de debutul la 18 ani în prima divizie, cu Aurel Şunda pe bancă, dar în fişa personală de pe site-urile fotbalistice şi în statistici, mijlocaşul a debutat în august 2009. S-a întâmplat în primul meci de la revenirea Ceahlăului în Liga I, cu Steaua, pierdut de pietreni cu 0-2. Antrenor era Florin Marin, cel care a pus o amprentă serioasă în formarea fotbalistului Tudose.

„Cu el am perfecţionat disciplina. Eram obişnut cu un regim mai sever de la juniori, la care am lucrat cu profesorul Mihai Radu. Nu a fost uşor, dar fotbalul nu este numai plăcere”, spune tânărul.

Florin Marin a fost antrenorul care i-a oferit cele mai multe şanse în Liga I, în care a jucat în 9 partide.

„Ne spunea că atunci când nu va mai fi el, nu vom mai fi nici noi. Şi a avut dreptate”, îşi aminteşte Gabi Tudose perioada cu Florin Marin, sub comanda căruia Ceahlăul a revenit în Liga I în 2009.

După plecarea acestuia, s-au perindat mai mulţi antrenori,  de la Gheorghe Mulţescu şi până la Zoran Filipovic. Gabi Tudose a mai avut câteva apariţii la echipa mare, după care s-a pierdut în masa aspiranţilor de la satelit.

„Dacă nu reuşeşti să te impui şi trebuie să te întorci la echipa a doua, este foarte greu să revii. Aveam uneori impresia că orice aş face, nu mă vede nimeni. Nu mi se reproşa ceva anume, dar nici încurajat nu eram”, mai spune fotbalistul.

Gabi Tudose a apucat doar să promită la Ceahlăul. La primele apariţii, s-a spus că va fi al doilea Ovidiu Marc. Că nu a ajuns să şi confirme, consideră că are şi partea sa de vină.

„Nu am mai crezut la fel de mult din momentul în care nu am mai jucat pentru echipa mare”, mărturiseşte. „Cred că nu am profitat de toate şansele. M-am şi accidentat destul de des, deşi nu ştiu cât mă pot învinovăţi pentru asta. Nu am avut o viaţă agitată în afara fotbalului”.

Dacă ar putea, fotbalistul ar da timpul înapoi cu vreo trei ani, cam la vârsta la care ajunsese să joace constant în Liga I. Imposibil, de aceea este hotărât să nu mai repete greşelile pe care le-a făcut.

„Această experienţă m-a învăţat să fiu mai ambiţios, să am încredere doar în mine şi să mă implic mai mult”, spune Gabi Tudose.

Criza a împuţinat şi mai mult oportunităţile în fotbal, dar mijlocaşul de 24 de ani nu şi-a pierdut speranţa. Es te dispus să reia munca de jos, pe bani mai puţini, doar să joace. Este supărat de situaţia sa actuală, însă a rămas recunoscător fotbalului şi Ceahlăului pentru ceea ce i-au oferit până acum.

„Au fost ani de muncă, de sacrificii, dar eu îi mulţumesc fotbalului. Nu m-am îmbogăţit, însă câştigam mai mult decât alţi oameni. Aşa am reuşit să fac o facultate şi să mai am o meserie. Nu mă pot lăsa încă de fotbal. M-am gândit să îmi dau un termen, dar nu am curaj să renunţ”, mai spune Gabi Tudose.