* La stagiu au participat şi doi foşti jucători ai Ceahlăului, Tudose şi Apetrei
Cetatea Târgu Neamţ a încheiat, la finalul săptămânii trecute, un prim cantonament, bazat mai mult pe pregătirea fizică. Jucătorii şi antrenorii au profitat de condiţiile din localitate, iar stagiul i-a mulţumit întru totul.
„Au fost şapte zile de pregătire bună. Am lucrat afară, pe pistă, şi în sala de forţă. S-au făcut acumulări importante, pe care sper să le confirmăm în campionat”, a declarat antrenorul târgnemţenilor, Ovidiu Marc.
Liderul Ligii a IV-a a avut 20 de jucători în cantonament. În lot s-au aflat şi cei trei fotbalişti noi în lot: Eudean, Tudose şi Apetrei. Primul revine la Cetatea, unde va rămâne cel puţin până la finalul acestui sezon.
„În mare procent, vor rămâne şi Tudose şi Apetrei. Ei îşi doresc să joace pentru Cetatea, dacă nu vor primi oferte mai bune până la reluarea campionatului”, a precizat Ovidiu Marc.
Cetatea va efectua cel de-al doilea cantonament în săptămâna 18-24 martie şi îl va finaliza cu primul joc oficial din 2013, în Cupa României. O săptămână mai târziu (31 martie) se va relua şi campionatul Ligii a IV-a, din care mai sunt de disputat 9 etape.