Tribunalul Neamț a decis, în ședința din 17 februarie, să anuleze o hotărâre a Consiliului Local Borlești din 2013 prin care viceprimarul de atunci Gheorghe Savin a fost schimbat din funcție. „Admite acțiunea formulată de reclamantul Savin Gheorghe, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Comunei Borlești. Anulează Hotărârea Consiliului Local al Comunei Borlești, județul Neamț, nr.48 din 28.11.2013, privind schimbarea din funcție a viceprimarului Comunei Borlești“, se arată în soluția pe scurt a instanței.
Pe cale de consecință, Tribunalul a dispus „reintegrarea în funcția de viceprimar a reclamantului și obligă pârâtul să plătească acestuia drepturile salariale, începând cu data schimbării din funcție, până la integrarea efectivă“. Astfel că acum Consiliul Local este în fața situației de a plăti drepturile bănești din urmă ale vicelui Savin, iar în plus și cei 2.300 lei cheltuieli judiciare ale acestuia de până la acest moment. Instanța mai „admite cererea de intervenție în interesul reclamantului, formulată de intervenientul Iliuță Vasile. Respinge cererea de intervenție în interes propriu, formulată de intervenientul Puică Vasile. Obligă pârâtul Consiliul Local al Comunei Borlești să plătească reclamantului Savin Gheorghe suma de 2.300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată“, mai precizează documentul citat.
Vasile Iliuță, primarul de Borlești, spune că în sfârșit s-a făcut dreptate în această situația care ține de la finele anului 2013, după ce acum cauza a fost în rejudecare. „Vicele Gheorghe Savin a fost schimbat din funcție în 2013 cu încălcarea tuturor articolelor de lege, deși am spus la vremea respectivă că nu e corect. Fostul vice a atacat în instanță, iar acum am câștigat. S-a făcut dreptate cu adevărat, față de abuzul consilierilor de la vremea respectivă! Iar consilierii care au votat schimbarea ilegală trebuie să plătească!“, spune primarul Vasile Iliuță.
La rândul lui, viceprimarul Vasile Puică spune că hotărârea din 2013 a consiliului local Borlești este legală și că sentința tribunalului va fi atacată. „Sentința nu este definitivă, se va face recurs, în prima fază au pierdut ei, acuma au câștigat… Însă, acea hotărâre de consiliu local a fost avizată pentru legalitate de Prefectură. Hotărârea s-a luat atunci cu 12 voturi din 15 consilieri, are avizul de legalitate, deci nu-i chiar așa“, a declarat Vasile Puică.
Situația la vârful Primăriei Borlești rămâne, deocamdată, la fel, până când sentința nu va deveni definitivă. Iar dacă la recurs soluția pe fond va fi menținută, există șansa ca până la alegerile locale din luna iunie vicele Savin să revină în funcție. Iar dacă nu, se va păstra situația actuală.
Cristina IORDACHE