Fostul primar de Târgu Neamț are probleme cu ANI

Decebal Arnăutu, fostul primar de Târgu Neamț, penelist, mai nou, cu sufletul și adeziunea, a fost găsit de Agenția Națională de Integritate în stare de conflict de interese, în urma unor fapte petrecute pe vremea când era primar. Potrivit comunicatului ANI, ” În perioada exercitării mandatului de primar (2008 – 2012), a semnat contractele de dare în administrare gratuită a islazurilor „Osoi”, „Slatina”și „Aerodrom”, care aparțin domeniului privat al Orașului Tîrgu Neamț, încheiate între Primăria Orașului Târgu Neamț, Asociația Crescătorilor de Animale „Humulești” și Asociația Crescătorilor de Animale„Aerodrom” (asociații în cadrul cărora acesta deține calitatea de membru fondator), precum și expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea dării în administrare gratuită a islazurilor către cele două asociații”.

Decebal Arnăutu cunoștea legea când a încheiat aceste contracte, dar, probabil, s-a simțit protejat de poza pe care o ținea pe birou, el cu președintele Traian Băsescu unul lângă celălalt.

După eșecul de la alegerile din 2012, Arnăutu declara că se apucă de păstorit – cunoscută fiindu-I pasiunea pentru creșterea animalelor – dar s-a plictisit repede. S-a reapucat de politică, la PNL, unde era cel mai vehement militant la mitingul din luna aceasta.

Potrivit ANI, fostul primar de Târgu Neamț a încălcat, astfel, dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și art. 75, lit. f) din Legea nr. 393/2004.

M.O.T.