Fostul poliţist Aurelian Şoric

soric

Fost poliţist, Aurelian Vasea Şoric a ignorat total ultima bătălie pe care o mai are de dus cu sistemul din care cândva, cu onoare după cum a susţinut chiar el, a făcut parte. Ieri a fost primul termen în procesul pe care el l-a declarat Ministerului Administraţiei şi Internelor care l-a demis. La Curtea de Apel Braşov, acolo unde a obţinut strămutarea judecăţii dosarului înregistrat iniţial la Bacău, Aurelian Vasea Şoric nu a fost prezent în sală. Motivele absenţei lui deocamdată nu le cunoaştem şi ele pot fi obiective. Însă, pentru că nici partea reclamată, respectiv MAI-ul, nu a avut un reprezentant în sala de judecată, magistraţii au decis să suspende procesul.

Cauza este în recurs, după ce iniţial magistraţii de la Bacău i-au respins cererea de anulare a deciziei de demitere. Recursul lui a ajuns pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a hotărât că tot curtea de la Bacău este competentă în soluţionarea dosarului. Atunci, Aurelian Vasea Şoric a cerut şi obţinut strămutarea, la Curtea de Apel Braşov, acolo unde s-a judecat şi procesul pe care l-a intentat Agenţiei Naţionale de Integritate, care i-a imputat 3,6 miliarde lei vechi nejustificate din avere, proces pe care fostul şef al Poliţiei Neamţ l-a câştigat.

Acum, ultimul proces pe care Aurelian Şoric îl mai are pe rol cu instituţiile pe care cândva le-a reprezentat a fost suspendat, până când partea interesată va face o nouă cerere de judecată. Eliminarea sa din structurile poliţiei a survenit ca urmare a proastei gestionări a uciderii lui Gheorghe Mararu, în noiembrie 2010, când a fost împuşcat de Cristian Chilat.

Cristina IORDACHE