Fond de carte şi manuscrise „Dumitru Almaş”, la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ

dumitru almas

La Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” este constituit Fondul de carte şi manuscrise „Dumitru Almaş”, care are la bază donaţia făcută de fiica scriitorului, Ioana Jitaru. Aceasta a încuviinţat ca manuscrisele – aflate în Casa Memorială „Dumitru Almaş” din Negreşti – să treacă în patrimoniul Bibliotecii Judeţene Neamţ, unde pot fi păstrate în stare optimă.

Dumitru Almaş a văzut lumina zilei la 19 octombrie 1908 în satul Negreşti din comuna Dobreni. Absolvent al Liceului „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ (1928), apoi al Facultăţii de Litere din Bucureşti, secţia istorie-geografie, Dumitru Almaş a urmat o carieră universitară la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Cu talentul său de narator, Dumitru Almaş a contribuit fundamental la cunoaşterea istoriei de către copii şi tineri, prin scrierile sale ce evocă momente importante din trecutul românilor ori biografii ale unor personalităţi ce au marcat, în timp şi peste timp, devenirea spaţiului românesc.

„E o recuperare necesară, Dumitru Almaş este, cu adevărat, o personalitate culturală de anvergură care a pornit din Neamţ, puţin cunoscută însă în aceste vremuri incoerente. Recent am vizitat casa memorială din Negreşti şi am fost impresionat neplăcut de starea manuscriselor lui Dumitru Almaş, documente irepetabile, valoroase atât prin calitatea de operă literară, cât şi de document care ţine de istoria literaturii române. Am luat legătura cu doamna Ioana Jitaru, fiica scriitorului Dumitru Almaş, care trăieşte la Bucureşti şi care, cu multă amabilitate, ne-a pus la dispoziţie, prin document scris, toate manuscrisele de la Negreşti, locul naşterii scriitorului. Constituirea Fondului de carte şi de manuscrise „Dumitru Almaş” înseamnă, deopotrivă salvarea documentelor, conservarea şi valorificarea lor prin cercetarea de către specialişti, istorici literari, editori, dar va însemna şi o valoroasă achiziţie pentru instituţia noastră care şi-a propus să adune manuscrise în ceea ce se numeşte Fondul Naţional de Manuscrise. Dacă vor exista timpuri mai bune şi la Negreşti se va deschide cu adevărat o casă-muzeu, după regulile în domeniu, evident că o parte dintre manuscrise vor putea să ilustreze etape din viaţa şi opera scriitorului Dumitru Almaş. În prima etapă, însă, e vorba de salvarea manuscriselor care sunt, prin natura lor, perisabile. Lista cu manuscrise şi cărţi se va regăsi şi pe site-ul Bibliotecii”, ne-a declarat Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu”.

Irina NASTASIU