În această seară are loc închiderea celei de a treia ediţii a Târgului de Crăciun la Neamţ. Organizatorii acestui proiect, Consiliul Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, au pregătit pentru acest moment important un concert folcloric special oferit nemţenilor de Ansamblul „Floricică de la munte”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 5 ianuarie, începând cu ora 18:00, pe platoul Curţii Domneşti din Piatra- Neamţ. *** ANSAMBLUL FOLCLORIC „FLORICICĂ DE LA MUNTE” al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ Înfiinţat în 1971, Ansamblul folcloric „Floricică de la munte” s-a consacrat în timp ca unul dintre cei mai importanţi păstrători de cultură tradiţională românească. De aproape cinci decenii, ansamblul nemţean cutreieră Europa, ducând cu el frumuseţea dansurilor, cântecelor şi costumelor populare româneşti. În palmaresul Ansamblului se află distincţii obţinute la manifestări prestigioase din ţară şi din întreaga Europă: Festivalul Internaţional de Folclor de la Reims (Franţa), Festivalul de Folclor de la Zakopane (Polonia), Festivalurile de la Zavet şi Lovec (Bulgaria), Festivalul de Folclor de la Krakowia (Polonia), Festivalul Internaţional de Folclor de la Kikinda (Serbia), Festivalul de la Champtoce (Franţa), Festivalul de la Quartu Sant’Elena (Sardinia, Italia), Festivalul Internaţional „Olympus” (Katerini, Grecia) sau cel de la Adapazari (Turcia). Parte componentă a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, Ansamblul „Floricică de la munte” este cel care transpune în scenă folclorul coregrafic, muzical şi literar al zonei. Repertoriul muzical-coregrafic cuprinde suite de dansuri din toate zonele etnofolclorice ale țării. Pentru perioada sărbătorilor de iarnă, ansamblul are pregătit un program special, în care se regăsesc câteva dintre cele mai frumoase colinde din zona Neamț, precum și datini și obiceiuri practicate de gospodarii satelor ținutului, cum ar fi jocul caprei, al ursului, jocul măștilor, dar și urătura de An Nou, sau semănatul. Conducerea artistică a Ansamblului folcloric „Floricică de la munte” este asigurată de Dedilia Popovici.
Floricică de la Munte închide TÂRGUL DE CRĂCIUN LA NEAMŢ
-
de Ceahlaul
- Categories: CETĂȚENEȘTI
Continut asemanator
Incendiu la Davideni
de
Ceahlaul
03/05/2024
Străveche plantă tămăduitore: buberic
de
Ceahlaul
30/04/2024
CONCERT EXTRAORDINAR „ARMONII PASCALE”
de
Ceahlaul
26/04/2024
Festivalul Primăverii, la Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu“ Piatra Neamț
de
Ceahlaul
24/04/2024
Program spectacola Teatrul Tineretului
de
Ceahlaul
23/04/2024