Fişă medicală falsificată depistată la un dosar de şoferie

La verificări au fost identificate şi 513 persoane cu handicap care posedă permis de conducere Față de 2016, în acest an, candidații la șoferie au fost mai slab pregătiți
Aproape jumătate din locuitorii județului Neamț sunt șoferi
Tot mai mulți nemțeni vor să obțină dreptul de a șofa, însă puțini trec de cele două probe. În Neamț, la sfârșitul lunii septembrie 2017 erau 189.874 de șoferi, din care 169.184 aveau permis de conducere model nou, iar 20.690 din cel vechi, anterior anului 1996. “În primele 9 luni din acest an au fost editate 21.705 de permise, cu 7.988 mai multe față de aceeași perioadă a lui 2016. Din acestea, 12.551 au fost reînnoite, 6.462 ca urmare a susținerii examenului de conducere, 733 cu preschimbare permise străine, iar restul din alte motive. Mai trebuie precizat că 651 de posesori de permise de conducere au declarat pierderea/furtul acestor documente. De la Serviciul Poliției Rutiere au fost primite 105 carnete de conducere anulate, procedandu- se la arhivarea acestora. Au fost preschimbate 39 permise de conducere model anterior anului 1996. Totodată, au fost soluționate în termen legal 134 de petiții și 74 de adrese ale persoanelor juridice”, ne-a declarat comisarul șef de poliție Lucian Rusu, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Neamț. Conform datelor primite de la SPCRPCÎV Neamț, în perioada analizată, la proba teoretică, au fost examinați 14.485 de candidați, cu 1.795 mai mulți decât în aceeași perioadă din 2016. La această testare au primit punctaj de trecere 7.792 de persoane, procentul de promovabilitate a fost de 53,79%, cu 4,63% mai puțin față de 2016. La examinarea la traseu au fost examinați 11.481 de candidați, cu 1.094 mai mulți decât anul trecut. După această probă, au fiind declarați admiși 6.616 de nemțeni. Procentul de promovabilitate a fost de 57,63%, cu 3,15 mai mic în comparație cu rezultatul din 2016. Din aceeași statistică rezultă că pe raza județului Neamț își desfașoară activitatea 30 de școli de pregătire a candidaților la șoferie. În baza dispozițiilor legale au fost înaintate 40 de fișe medicale la unitățile emitente, fiind confirmată autenticitatea la 38 de documente. Diferența de două se află în curs de verificare. A fost găsită o fișă medicală falsificată, fiind înaintate documente către Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț, în vederea continuării cercetărilor. Conform dispozițiilor legale au fost verificate în baza de date 3.328 de persoane din situația transmisă de DGASPC, ocazie cu care au fost identificate 513 persoane cu handicap care posedă permis de conducere, din care 184 sunt cu afecțiuni încadrate în gradul grav și 329 posesori încadrați cu afecțiuni accentuate de handicap. Legislația prevede o listă cu peste 50 de afecțiuni de care, dacă suferă, o persoană nu are dreptul să dețină permis de conducere categoria B. Cele mai multe dintre acestea fac referire la afecțiunile cardiace cum sunt cardiopatia ischemică gravă, hipertensiunea arterială (peste 200 mm Hg), malformații vasculare grave sau insuficiența respiratorie cronică, cu pierderea a peste 60% din capacitatea respiratorie. Pe lângă acestea, problemele de vedere îi pot lasa pe șoferi fără permise, dacă suferă de afecțiuni sau leziuni ale globului ocular care scad acuitatea vizuală, discromatopsie sau strabism cu limitarea acuității vizuale. Pe lângă bolile de inimă și afecțiunile vederii, legea interzice șofatul și în cazul celor care au afecțiuni hematologice, reumatice sau ale aparatului digestiv (ciroză hepatică severă). Totodată, cei care suferă de deficiență auditivă peste 50% nu pot fi deținători de permis auto. O parte din bolile psihice sau psihiatrice interzic, de asemenea, dreptul de a conduce, în cazul unor afecțiuni precum epilepsia, demența, tulburările mintale sau de personalitate, schizofrenia sau retardul mintal.
V. ANDRIEȘ