Firmele din judeţ, la zi cu dările la Fisc

finante

* În primele 8 luni s-au încasat peste 676 milioane de lei

Mediul privat din Neamţ a plătit la buget sume consistente în primele opt luni ale anului, mai mari decât ceea ce au achitat în aceeași perioadă a anului trecut. Peste 676 milioane de lei însumează contribuţiile şi taxele plătite de societăţile nemţene până la finele lunii august, ceea ce înseamnă un plus de 43 milioane de lei faţă de încasările anului trecut.

„Plăţile făcute în contul bugetului de stat, reprezentând taxe, accize şi alte asemenea, au fost în sumă de 292,3 milioane de lei, plăţile la bugetul de pensii au fost de peste 269 milioane de lei, de asemenea în creştere faţă de anul trecut, la fel şi sumele achitate la fondul de şomaj, de aproape 8,3 milioane lei anul acesta”, a declarat Cristina Ionescu, purtător de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Neamţ. „Doar la bugetul de sănătate sumele achitate anul acesta sunt similare celor de anul trecut, respectiv aproape 106,5 milioane de lei, ceea ce înseamnă că numărul persoanelor asigurate în sistemul public de sănătate este acelaşi”.

Firmele care acumulează datorii la buget au fost mai întâi somate să-şi achite restanţele, iar câteva s-au conformat imediat, plătind  34 milioane de lei în cele opt luni ale anului. Pentru agenţii economici care nu au dat curs somaţiilor, inspectorii din cadrul compartimentului de executări silite au dispus blocarea conturilor deţinute, măsură care a făcut ca în buget să mai ajungă 27 milioane de lei. În cele mai grave situaţii, s-a ajuns până la instituirea sechestrelor, atât pe bunuri imobile, cât şi pe bunuri mobile, în valoare de 24,6 milioane de lei. După organizarea licitaţiilor de vânzare a bunurilor au mai fost încasare 8 milioane de lei.

Cristina IORDACHE