O istorie urâtă şi cunoscută în întreaga Europă, rămasă fără rezolvare.
Sub sloganul „Finland, let Maria&Mihai go home” acţiunea din data de 7 iulie este ce a de a doua în Piatra Neamţ şi se va desfăşura între orele 18-20, la Turnul lui Ştefan cel Mare, fiind urmată de un marş pe o singură mandă de mers pe traseul Teatrul Tineretului-Casa de Cultură-Hotel Ceahlăul-Teatrul Tineretului-Turnul lui Ştefan cel Mare.
În urmă cu 12 ani, Camelia Smicală Jalaskoski s-a căsătorit cu un cetățean finlandez cu care a avut doi copii. Tot de atunci, românca, de profesie medic, locuiește în Finlanda. Pentru că mariajul nu a mers, ea a decis să se despartă de tatăl copiilor săi și să meargă să lucreze în alt oraș. Acela a fost și momentul în care statul finlandez a decis să ia copiii în grija sa. Camelia s-a zbătut și s-a opus acestei decizii cu toate puterile, însă fără succes. Se întâmpla în mai 2015, iar un an mai târziu, în mai 2016, copiii erau internați într-un centru administrat de Serviciile Sociale finlandeze.
Camelia Smicală se luptă cu statul finlandez și cu legile lui și cere ajutor autorităților din România pentru a-și recupera copii, însă toate încercările ei de până acum nu au avut decât niște ecouri surde. În înainte de Crăciun, femeia a mers să-și vadă copiii minori conform programului stabilit de Serviciul Social și, într-o postare publică, a povestit suferința micuților care au ajuns să se teamă să vorbească, dar care sunt încă puternici cu gândul la momentul în care se vor putea întoarce la mama lor. Femeia povestește că, în condițiile în care altor copii aflați în aceeași situație cu ai ei li s-a permis să meargă în familie de Sărbători, Mariei și lui Mihai le-a fost refuzat acest drept. Întâlnirea celor trei, deși în apropierea unui moment festiv, nu a avut nici un pic din bucuria sărbătorii. De, altfel, Camelia Smicală își începe mărturia exact așa: ”Noi nu avem Crăciun”.
”Dacă mi-au luat copiii, mi-au luat tot. I-au furat şi nu le pasă de sufletele lor, ăsta e adevărul.
Nici lacrimi nu mai am, le-am plâns pe toate.
Am fost vineri la ei, le-am dus cadourile, m-am străduit să fiu pozitivă…Copiii mei nu mai au curajul să vorbească: lucrurile importante mi le spun doar la ureche, cu grijă să nu fie surprinşi.
Maria spune râzând că va veni acasă. A învăţat singură să se liniştească în felul ăsta… Dacă o întreb ce este în sufletul ei, cum se simte, într-o secundă o năpădesc lacrimile iar vocea pur şi simplu i se stinge.
Mihai slăbeşte văzând cu ochii şi e din ce în ce mai nesigur. Băiatul meu, care ne cumpăra flori cu banii din puşculiţă…care era plin de energie, care nu ştia ce-i teama…Mihai al meu, abia îndrăzneşte să-mi spună în şoaptă că mă iubeşte şi că rezistă, rezistă…
Alţi copii au fost ,,învoiţi” să meargă acasă pe perioada sărbătorilor, dar copiii mei, nu. De ce ar face cei de la social asta, din ce motiv, dacă nu acela că vor să le inducă ideea că sunt o mamă rea, nocivă, şi din dorinţa de a le anihila voinţa, de a distruge tot ceea ce am clădit în copiii mei prin felul în care i-am educat?!
Mă doare tot. Dacă aş desena o hartă a durerilor mele, aş fi o pată întunecată pe hârtie.
Nu am putere să răspund la telefon sau la mesaje. Ştiu că vă gândiţi la noi şi vă mulţumesc.
Crăciun fericit tuturor!” – este povestea Cameliei Smicală.