Film gratuit la Primărie

Afis filmul - Vento di Sicilia

Primăria Municipiului Roman împreună cu VF Production – Italia organizează  în ziua de 9 noiembrie la ora 19 în sala mare a primăriei vizionarea în premieră în România a filmului „Vento di Sicilia” regizat de Carlo Fusco.

Producţia se bucură de o distibuţie de actori americani şi italieni de excepţie: Danny Glover, Hal Yamanouchi, Michael Madsen, Mario Pupella, Anne Jeffrey, Cassandra Gava, Luigi Maria Burruano, John Savage, Steven Bauer, Eebra Toore.

„Vento di Sicilia” este un thriller care povesteşte vieţile a doi oameni ce călătoresc împreună de la Roma la Palermo, un nevăzător şi un preot, care descoperă că au în comun trecutul lor ca gangsteri. Este o poveste despre regrete şi iertare, despre Mafie, o cronică a vieţii de zi cu zi în Italia.

Filmul va fi difuzat ]n limba italiană şi va fi subtitrat în limba română, iar intrarea la vizionarea  acestuia va fi gratuită pentru public.

La proiecţia în premieră a acestui film şi-au anunţat prezenţa: regizorul filmului Carlo Fusco, actorii Hal Yamanouchi şi Eebra Toore, precum şi producătorul Nunzio Vella. „Evenimentul face parte dintr-o serie de proiecte pe care VF Production – Italia intenţionează să le realizeze în perioada următoare în municipiul Roman” a precizat inspectorul Constantin Cudalb, consilierul primarului municipiului Roman.

Dan VASILIU