Festivalul Naţional Şcolar „Antreprenor pentru viitor” Roman, ediția a V-a

festival national antreprenoriJoi, 28 mai, Liceul Tehnologic „Vasile Sav” Roman organizează, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, cea de a V-a ediţie a Festivalului Naţional Şcolar „Antreprenor pentru viitor”.

Activitatea vizează dezvoltarea competenţelor profesionale, responsabilizarea tinerilor în proiectarea traseului profesional, antrenarea profesorilor în abordarea antreprenoriatului din perspectiva didactică şi încurajarea formării unei culturi antreprenoriale. De asemenea, festivalul oferă participanţilor şansa de a valorifica exemplele de bună practică în vederea racordării demersului didactic la coordonatele economice naţionale şi europene.

Manifestarea este deschisă tuturor elevilor şi cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, care pot participa la eveniment individual sau în grup.

Între obiectivele organizatorilor se numără stimularea performanţei şcolare

prin valorizarea iniţiativelor elevilor şi cadrelor didactice din învăţământul românesc, precum şi promovarea tehnologiilor didactice novatoare şi creşterea prestigiului instituţiilor de învăţământ preuniversitar prin diseminarea rezultatelor elevilor şi cadrelor didactice participante.

Cele trei secţiuni ale festivalului sunt: „Homo-Faber” – expoziţie de produse finale realizate de elevi în cadrul proiectelor şcolare, „Incubator de afaceri” – diseminarea unor proiecte antreprenoriale/planuri de afaceri însoţite de pachetul de promovare a proiectului/afacerii/produsului (pliant, catalog, fluturaşi, bannere, siglă, slogan etc.) şi

„Abilităţi de viaţă independentă la elevi, dezvoltate prin activităţi de educaţie formală şi nonformală” – exemple de bună practică.

Lucrările vor publicate pe un CD cu ISBN.

Irina NASTASIU