Festivalul – Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”

Tinerii creatori nemţeni pot participa la prestigiosul concurs naţional de literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, ajuns, anul acesta, la cea de-a XLVI-a ediţie. Organizat de Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu” şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, competiţia cuprinde patru secţiuni de creaţie (poezie, proză scurtă, eseu şi teatru scurt), adresându-se creatorilor din toată ţara, care nu au împlinit 40 de ani, indiferent dacă sunt membri ai uniunilor de creaţie ori au volume de autor.

Scopul organizatorilor este acela de a descoperi, sprijini şi promova o literatură de certă valoare umanist-estetică, deschisă tuturor abordărilor, căutărilor şi inovaţiilor din interiorul oricăror experienţe ale canonului specific românesc ori universal.

Concurenţii – care pot participa la una sau mai multe secţiuni – se vor prezenta la concurs cu un grupaj de maxim 10 titluri pentru secţiunea de poezie, 3 proze, însumând maximum 8 pagini la secţiunea proză scurtă, 1-2 piese de teatru scurt (inclusiv piese pentru copii), pentru secţiunea teatru scurt. Se pot aborda teme la alegere. La secţiunea eseu (două lucrări de circa 4 – 5 pagini), tema este „Dinastia Văcăreştilor şi literatura română premodernă la Târgovişte”.

Lucrările vor fi editate în word, cu caracter Times New Roman, corp 12, la un rând şi jumătate. Acestea vor avea un motto, ce se va regăsi într-un plic închis, conţinând un CV detaliat (numele concurentului, data naşterii, activitatea literară, adresa şi, obligatoriu, numărul de telefon), şi vor fi trimise prin poştă (imprimate pe hârtie şi pe un CD), până la data de 25 octombrie 2014, pe adresa: Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, str. A. I. Cuza nr.15, cod poştal 130007, Târgovişte. Dacă lucrările vor fi trimise prin poşta electronică (la e-mail – strategiiculturale@yahoo.com), acestea trebuie să fie însoţite de un motto, precum şi de un CV (cuprinzând datele personale solicitate mai sus), organizatorii asigurând confidenţialitatea acestora până ce juriul va delibera şi va stabili premianţii ediţiei.

Concurenţii care au obţinut un premiu la una dintre secţiuni, în ediţiile anterioare, se vor putea înscrie în concurs doar la o altă secţiune.

Concurenţii care nu vor trimite toate datele de identificare (în special data naşterii) vor fi eliminaţi din concurs.

Nu vor participa la concurs lucrările care vor fi trimise după 25 octombrie 2014, data poştei.

Premianţii vor fi invitaţi de către organizatori în zilele 7 şi 8 noiembrie 2014, la Târgovişte, la manifestările organizate în cadrul Festivalului – Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” – ediţia a XLVI-a, 2014.

Vor fi acordate 18 premii, în valoare de circa 5000 lei, lucrările premiate urmând a fi publicate într-un volum editat de Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în colaborare cu Editura „Bibliotheca”.

Cei interesaţi pot obţine relaţii suplimentare la Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa – telefon 0245/613112; e-mail – strategiiculturale@yahoo.com sau pe pagina www.cjcd.ro, unde vor fi publicate şi rezultatele finale.

Irina NASTASIU