Faxurile fac permanenţă la primării

 Din ordinul prefectului, în primăriile comunale trebuie asigurat serviciu de permanenţă, astfel încât  oricine are de semnalat probleme cauzate de ninsoare să poată lua legătura cu autorităţile locale. Teoretic, sună bine. Practic, însă… ne „răspunde” doar faxul. Imaginaţi-vă că sunteţi blocat cu maşina pe un drum înzăpezit şi vedeţi doar indicatorul pe care scrie localitatea în care vă aflaţi. Dacă nu sunteţi într-o situaţie de urgenţă şi respectaţi ”priorităţile”, sunaţi civilizat la informaţii aflaţi numărul primăriei şi acolo vă ”răspunde” fax-ul. În engleză, vi se spune să „încercaţi mai târziu”, ori pur şi simplu vă ţiuie în urechi tonul. Unii primari sunt, însă, convinşi că permanenţa este asigurată de unul sau chiar doi angajaţi, dar că or fi  ”puţin” plecaţi pe afară, poate până la centrala termică. Alţi edili susţin că permanenţa se poate face şi… de pe teren, cu mobilul la brâu. Mobil pe care nu-l ştie, însă, tot omul de rând.

În comuna Bozieni, unde nămeţii sunt cât gardurile, primarul nu-şi mai vede capul de treabă. E duminică, ora 16, şi drumul spre Băneasa e tot înzăpezit. De câteva zile se acţionează constant cu utilajele primăriei. A fost cooptat şi şeful serviciului pentru situaţii de urgenţă, care ar fi trebuit să stea la „permanenţă”, în primărie. „Păi… la primărie vă răspunde faxul pentru că şeful serviciului pentru situaţii de urgenţă e pe teren, pe la Iucşa, cu utilajul de deszăpezire”, ne-a spus Doinel Grumezescu, primarul comunei Bozieni. „Dar să ştiţi că omul nostru are telefonul mobil la el şi comunică la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă orice schimbare de traseu, ca să se ştie unde se află. Poate fi contactat pe telefonul mobil în caz de urgenţă”.

Nici la Primăria Valea Ursului nu răspunde nimeni. Primarul, însă, susţine că permanenţa este asigurată. De agentul de pază. Nouă, însă, nu ne-a răspuns nimeni. Mesageria vocală ne-a întâmpinat cu un încurajator „Please try again later”, adică vă rugăm încercaţi mai târziu.

La Primăria Borca suna faxul în neştire, dar primarul era convins că serviciul de permanenţă este asigurat şi nu de una, ci de două persoane. „Nu se poate să nu răspundă nimeni. Până la ora 18 este asigurată permanenţa de contabilă şi de viceprimar, iar după ora 18 vine paznicul”, s-a precipitat primarul Geo Ovidiu Niţă.

În comuna Ion Creangă, zăpada a dat peste cap traficul şi a pus beţe-n roate salvărilor care s-au deplasat la urgenţe. Spre Stejaru au fost blocate trei maşini, iar utilajele primăriei au lucrat jumătate de zi ca să degajeze drumul. Până la Avereşti nu s-a putut ajunge decât cu şenilata ISU, acum două zile. Viscolul a pus zăpadă de doi metri pe şoseaua spre satul Avereşti. Primarul ne-a spus că astăzi şcoala va fi închisă. Inspectorul general adjunct şcolar Gabriela Banu a spus, însă, că „oamenii deja se alintă, că n-ar fi fost o aşa problemă ca învăţătorii să se deplaseze un kilometru până la unitate, iar copiii şi aşa locuiesc în sat”.  La primărie, însă, orice posibilă sesizare se izbea de…fax. „Cum să nu răspundă nimeni?! Acum jumătate de oră am fost la primărie şi era şeful serviciului pentru situaţii de urgenţă. Când aţi sunat dumneavoastră o fi fost plecat până la centrală, să pună lemne pe foc. Centrala e în afara primăriei şi de asta…”, se justifică primarul Petrică Prichici.

Şi la Mărgineni erau foarte multe probleme din cauza zăpezii. Dar pentru sesizări, degeaba sunai la primărie. „Pe drumul Dochia-Mărgineni au rămas blocate în nămeţi 6 maşini şi tocmai am dat drumul unui autobuz; suntem aici cu utilajele, inclusiv şeful serviciului pentru situaţii de urgenţă, care asigură  permanenţa la primărie”, ne-a spus Ion Surdu, primarul de Mărgineni.